Cimpanzei, consideraţi persoane? Hotărâre a unui tribunal american

Asociaţia Nonhuman Right Project a cerut ca patru cimpanzei, aflaţi în prezent în captivitate în statul New York, să fie relocaţi într-un sanctuar pentru animale unde ar putea să trăiască în libertate până la sfârşitul vieţii.

Curtea de Apel din New York a decis joi că cimpanzeii nu pot să beneficieze de aceleaşi drepturi ca oamenii, respingând în acest fel o acţiune depusă în instanţă de apărătorii primatelor, care pledau pentru dreptul fundamental al acestor animale de a trăi în libertate, informează AFP.

Aceşti militanţi, a căror acţiune a fost respinsă în prima instanţă, au explicat în luna octombrie în faţa Curţii de Apel că cimpanzeii au aceleaşi caracteristici ca şi oamenii şi că ar trebui, din acest motiv, să fie recunoscuţi ca "persoane legale" şi să beneficieze de aceleaşi drepturi fundamentale.

Însă judecătorii din oraşul Albany, capitala statului New York, au refuzat să lărgească definiţia legală a persoanei.

"Un cimpanzeu nu este o persoană care poate să beneficieze de drepturile şi de protecţia garantate de habeas corpus", au afirmat ei în decizia pronunţată joi.

Habeas corpus stipulează, în legislaţiile anglo-saxone, dreptul fundamental de a nu fi închis fără a fi judecat.

"Spre deosebire de fiinţele umane, cimpanzeii nu au nicio datorie, nu sunt supuşi niciunei responsabilităţi sociale şi nu pot fi consideraţi responsabili, din punct de vedere legal, pentru faptele lor", au explicat judecătorii newyorkezi. În consecinţă, cimpanzeii nu pot să pretindă aceleaşi drepturi ca oamenii, au adăugat ei.

Asociaţia Nonhuman Rights Project a reacţionat imediat şi a afirmat că acea cerere a fost prima solicitare de această natură depusă în justiţie.

"Curtea a ignorat faptul că legea este creată pentru a evolua, în lumina descoperirilor ştiinţifice, a noilor experienţe şi a evoluţiei conceptului de bine şi a conceptului de rău", a precizat această asociaţie ecologistă.

Citește și: Cercetătorii au dezlegat misterul. Vezi de ce au început primii oameni să meargă pe două picioare

În timpul unei audieri din luna octombrie, asociaţia a prezentat cazul lui Tommy, un cimpanzeu care trăieşte într-o cuşcă minusculă din ciment, într-un adăpost întunecos şi rece, într-un parc de rulote. NonHuman Rights Project luptă şi pentru alţi trei cimpanzei - Kiko, Hercules şi Leo.

Kiko, care aparţine unui particular, a devenit surd după ce a fost utilizat pe platourile de filmare ale unui lungmetraj din franciza "Tarzan". Cazul său a fost examinat marţi în faţa unui tribunal din Rochester.

Hercules şi Leo trăiesc într-un centru de cercetare din Long Island.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel