Cimpanzeii din Africa de Vest, UCIȘI de o boală MISTERIOASĂ. ''Se duceau la culcare sănătoşi şi dimineaţa erau morţi''

Foto cu caracter ilustrativ Pexels
Foto cu caracter ilustrativ Pexels

Zeci de cimpanzeiau murit într-o rezervaţie din Sierra Leone din cauza unei infecţii 100% fatale, a cărei cauză nu era cunoscută.

Peste 50 de cimpanzei au murit într-o rezervaţie din Sierra Leone între anii 2005 şi 2018 din cauza unei infecţii 100% fatale, a cărei cauză nu era cunoscută, însă o echipă de cercetători a anunţat că ar fi depistat vinovatul, scrie Agerpres, citând un articol publicat de Science.

Ecologul-infecţionist Tony Goldberg a fost uimit în 2016 când a aflat că o infecţie misterioasă ucide rapid cimpanzeii dintr-o rezervaţie luxuriantă situată în pădurea tropicală din Sierra Leone. Nu era subtil - cimpanzeii se clătinau şi se poticneau, vomitau şi aveau diaree, îşi aminteşte Goldberg de la Universitatea din Wisconsin, Madison. Uneori se duceau la culcare sănătoşi şi dimineaţa erau morţi, a adăugat el.

Chiar şi atunci când medicii veterinari le administrau antibiotice şi lichide, îi înveleau în pături calde şi îi izolau în incinte mai mici în încercarea de a limita răspândirea infecţiei, ei mureau. Cel puţin 53 de exemplare au pierit în sanctuarul pentru cimpanzei Tacugama între anii 2005 şi 2018.



Ce au descoperit cercetătorii



După ce au studiat probele de ţesut şi de ADN prelevate de la cimpanzei din rezervaţie, Goldberg şi colegii săi au identificat potenţialul vinovat. Potrivit constatărilor lor, publicate miercuri în Nature Communications, o nouă specie de bacterie în formă de trifoi a fost depistată în probe de ţesut de la 13 cimpanzei care au murit, dar nu şi în probe de la 14 cimpanzei sănătoşi.

Misterioasa boală gastrointestinală şi neurologică nu a infectat medicii veterinari sau alţi oameni. Ruda cea mai apropiată a acestei bacterii este Sarcina ventriculi, o cauză rară a bolilor gastrointestinale care infectează oamenii, precum şi bovinele, pisicile şi caii.

Deşi cercetătorii îşi fac griji în legătură cu orice nouă afecţiune care ar putea face trecerea între maimuţe şi oameni, principala lor preocupare este că se va răspândi la cimpanzeii din alte rezervaţii şi în sălbăticie.Veterinarii din refugiul Tacugama pun deja în aplicare noile descoperiri. Ei tratează un cimpanzeu bolnav cu medicamente antiacide, anticonvulsive şi antibiotice - tratamentul similar celui utilizat la oameni - în speranţa de a-i salva viaţa. Între timp, alţi cercetători intenţionează să testeze cimpanzei din alte rezervaţii pentru o posibilă detectare a infecţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel