Cîmpeanu, despre vaccinarea obligatorie: O problemă de sănătate individuală, dar și o problemă de sănătate publică

Cîmpeanu / facebook
Cîmpeanu / facebook

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că nu a susţinut niciodată vaccinarea obligatorie, dar că a pledat pentru necesitatea acesteia, mai ales în contextul dat de primele variante ale SARS-CoV-2. 

Alegeri prezidentiale 2024

Nu am susţinut niciodată vaccinarea obligatorie. Vaccinarea trebuie să fie un gest voluntar. Vaccinarea, pe de o parte, este o problemă de sănătate individuală, pe de altă parte este o problemă de sănătate publică. Am susţinut tot timpul importanţa şi necesitatea vaccinării, în contextul, mai ales, dat de primele variante ale acestui virus SARS-CoV-2. De altfel, am susţinut introducerea ratei de vaccinare în rândul personalului din învăţământ drept criteriu pentru funcţionarea şcolilor. În data de 5 noiembrie am introdus acest lucru', a spus Cîmpeanu, duminică, la Prima Tv.

El a menţionat că Ministerul Educaţiei a decis să renunţe la criteriul care lega modul de funcţionare a şcolilor de rata de vaccinare a angajaţilor, deoarece vaccinarea nu 'poate opri răspândirea' noii variante a virusului. 'Am pledat şi o să pledez pentru importanţa şi necesitatea vaccinării. Trebuie să ne adaptăm din mers. Asta, sigur, afectează predictibilitatea atât de necesară şi de importantă în sistemul de învăţământ. Vaccinarea trebuie să rămână o decizie individuală, luată cu responsabilitate. La fel şi testarea', a declarat Cîmpeanu. El a mai precizat că există 2.838 de şcoli în care procentul de vaccinare a personalului este de 100%. În 14.000 de şcoli şi grădiniţe procentul de vaccinare este de peste 60%. La nivelul întregului sistem de învăţământ rata de vaccinare este 'mult peste 70%, chiar se apropie de 80%', a adăugat ministrul.

Școlile cu cea mai mică rată de vaccinare se situează în jurul valorii de 20%

Potrivit acestuia, şcolile cu cea mai mică rată de vaccinare se situează în jurul valorii de 20%. Cîmpeanu a invocat de asemenea datele furnizate de către ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, conform căruia există o legătură între rata de vaccinare dintr-un judeţ şi gradul de ocupare a paturilor destinate pacienţilor COVID în spitale.

'În şcoli rata de vaccinare este dublă faţă de media naţională. În şcoli avem cea mai numeroasă categorie socio-profesională vaccinată. Avem mult peste 200.000 de angajaţi vaccinaţi. Nu cred că mai există vreun alt sistem în România care să spună că are 2.838 de unităţi unde vaccinarea este 100%. Introducerea criteriului rată de vaccinare pentru a funcţiona a fost o decizie corectă care a stimulat vaccinarea. Acum, schimbându-se contextul, e nevoie de o altă abordare. De aceea s-a schimbat modul de funcţionare a şcolilor, în funcţie de alte criterii', a explicat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel