Aproape trei milioane de elevi vor reveni în bănci începând de luni. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a susținut o conferință de presă în prima zi din noul an școlar.
„Ne dorim un învățământ centrat pe competențe, pe așteptările elevilor, pe ceea ce au nevoie pentru a se dezvolta armonios în societatea viitorului. Asta e important. (...) Fiecare profesor știe să-și evalueze cel mai bine elevul pe parcursul întregului an școlar, în așa fel încât să fie eliminată acea presiune a notei, fără să eliminăm media generală la finalul fiecărui an de studiu”, a spus, luni dimineață, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
„Să eliminăm acea presiune inutilă generată de goana după note a elevilor, goana după note, din păcate, a multor părinți, care nu înțeleg că școala nu se face pentru note”, a subliniat ministrul Educației.
Amintim că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis că toți părinții și bunicii care vor dori să fie alături de copii și să-i însoțească la grădiniță sau la școală o vor putea face.
„Întoarcerea la școală după vacanța de vară este un moment de emoție pentru profesori, pentru elevii de toate vârstele, dar și pentru părinții și bunicii acestora. Mâine, toți părinții și bunicii care vor dori să fie alături de copii și să-i însoțească la grădiniță sau la școală o vor putea face!”, și-a început astfel ministrul Sorin Cîmpeanu mesajul publicat, duminică seară, pe contul de Facebook.
„Dragi elevi, data de 5 septembrie marchează începutul unei noi etape în procesul vostru de dezvoltare, etapă care aduce și noi provocări educaționale. Vă asigur că tot efortul vostru va merita, pentru că doar prin școală veți fi mai aproape de un viitor mai bun. Suntem mândri de voi și vă asigurăm că vă vom susține mereu și vom căuta cele mai bune soluții pentru a vă ajuta!
Succes în noul an școlar!
Stimați profesori, educatori și învățători, sunteți cei care pot face școala mai bună!
Vom lucra împreună pentru binele generației de mâine. Apreciez eforturile făcute și vă felicit pentru că, zilnic, sunteți și continuați să fiți un model și o sursă de inspirație pentru copii și pentru noi toți. Ne-am asumat o responsabilitate uriașă, aceea de a forma tinerii și știu că împreună vom reuși. Prin proiectele noilor legi, profesorul va redobândi locul pe care-l merită în societate. Împreună reașezăm la locul cuvenit sintagma „Ai carte, ai parte!”. Vom vedea rezultatele într-o societate în care studiile și competențele acumulate pe parcursul anilor de școală vor conta cu adevărat. Să nu uitați că influența profesorilor se extinde dincolo de clasă, în viitor!
Vă mulțumesc pentru devotamentul dumneavoastră!
Dragi părinți și bunici, fiți alături de profesorii care vă îndrumă copiii pe întreg traseul educațional! Fiți vocea care transmite încrederea și optimismul de care copiii și nepoții dumneavoastră au nevoie!
Continuați să credeți în școala românească și vă garantez că toate schimbările pe care le facem vor lucra pentru binele copiilor.
Schimbăm pentru ca școala să devină un mediu prietenos pentru toți! Facem eforturi ca în toate școlile și grădinițele să existe condiții bune pentru învățare, pentru ca fiecare copil al acestei țări să aibă acces la o educație de calitate.
În același timp, vă asigur că suntem responsabili și determinați să luăm cele mai bune măsuri pentru ca școala cu prezență fizică să se desfășoare în siguranță”, a transmis Sorin Cîmpeanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News