Ministrul educației a vorbit despre modul în care elevii își vor putea încheia situațiile școlare.
Ministrul Educației a vorbit despre tezele pe care le vor susține elevii de gimnaziu și liceu, dar și despre modul în care se vor putea încheia mediile la clase.
„Clasele a cincea, a șasea, a șaptea avea două teze, clasa a opta avea trei teze și rămâne cu două teze. Mâine la ora zece, cum am anunțat deja, vom face publică și lista tezelor, pentru că tezele care rămân sunt la decizia Ministerului Educației și a colegilor mei din Ministerul Educației”, a spus Sorin Cîmpeanu, într-o intervenție la Digi24.
„Deci dumneavoastră veți lua decizia. Pentru că e întrebarea, la liceu, unde din patru se fac trei, care dintre discipline iese?”, a ridicat problema jurnalistul Cosmin Prelipceanu.
„Direcția Generală Învățământ Preuniversitar a analizat deja caz cu caz, filieră cu filieră și avem deja decizia, ea va fi făcută publică mâine la ora zece, cum am anunțat. Toate liceele, cu excepția celor de pe filiera tehnologică, aveau patru teze și vor avea numărul redus la trei teze. De asemenea materia pentru examenul național de Bacalaureat va rămâne în continuare adaptată specificului acestui an școlar.
Tot mâine vom semna și ordinul de ministru cu micșorarea numărului de note necesar pentru încheierea situației școlare la minimu două note. În mod normal ar fi trebuit să aibă un număr de note egal cu numărul de ore alocat săptămânal pentru această disciplină. Vom rămâne cu minimum două note, care vor avea o pondere de 75%. Teza va avea o pondere de 25%. Cu alte cuvinte, fiecare dintre cele două note pe care le obțin la clasă, cu prezență fizică sau online, va avea o pondere mai mare decât teza. 75% două note, asta înseamnă 37,5% fiecare notă. Asta explică foarte clar că teza nu mai are o pondere de 50% așa cum s-a întâmplat. Dar teza va trebui dată cu prezență fizică”, a explicat ministrul Educației.
Tezele vor putea fi susținute începând cu prima parte a lunii decembrie.
„Tezele se vor putea da începând cu data de șase decembrie. Trebuie lăsat timp după vacanță pentru acei elevi care nu reușesc să obțină o medie de trecere, să își poată corecta situația”, a concluzionat Sorin Cîmpeanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News