EXCLUSIV  Cinci ani de închisoare pentru Slavici, la patru luni după Unire

În numărul de joi, 3 aprilie 1919, din Glasul Bucovinei, organ democratic al unirii, care apărea la Cernăuți sub conducerea lui Sextil Pușcariu, un articol numit „Ioan Slavici" semnat de filologul și bizantologul român Vasile Grecu (1885-1972) îl desființează pe scriitor, căruia deși i se recunosc meritele scriitoricești i se reproșează lipsa de credință.

„Ioan Slavici.

Ziarele aduc știrea că scriitorul Ioan Slavici a fost pedepsit cu 5 ani temniță, pentru că a scris împotriva idealului românesc la „Gazeta Bucureștilor" , editată de dușmanii ce-au ocupat Bucureștii, colaborând astfel cu neprietenul.

Câtă deosebire între această întemnițare și întemnițarea de un an de zile, suferită acum vor fi 30 de ani și mai bine, pentru articolele sale din „Tribuna" dela Sibiiu, al cărei conducător era.

Aceea îi înconjură capul cu nimbul luminos al martirilor ce sufăr pentru o credință; aceasta aruncă velnița murdară asupra unui mort cu o înfățișare scârboasă.

Prin minte ne trec luminoasele articole de prin „Tribuna" și din feluritele sale cărți și broșuri scrise cu atâta însuflețire și dragoste de neamul său obijduit; neuitatele pagini și tipuri din nuvelele sale scrise cu cumpătul și liniștea omului dela țară care nu știe ce-i pripeala; mai trăim odată emoțiile sufletești ce le-am încercat când am citit întâia oară nuvelele sale; și cu atât mai viu le simțim cu cât mai mare e contrastul între cum ni-l închipuiam atuncia pe scriitorul Slavici, profesorul care ajungând la capitolul „Nuvela românească" va trebui să vorbească și despre „Popa Tanda" și despre „Lică Sămădăul" și despre atâtea alte pagini cari nu vor putea fi scoase din istoria literaturii românești.

Și credem că, cu sufletul îndurerat, profesorul nu va putea da altă lămurire decât aceea că acestui om i-a lipsit norocul și puterea să aibă o credință. Da, convingeri politice a avut! O convingere politică a avut acum 35 de ani, când a luat conducerea Tribunei, scriind asupra asupritorilor ungurești. Altă convingere politică a avut, acum doi ani și mai bine, când a luat conducerea gazetei din slujba Nemților „Ziua".

E firesc ca convingerile și părerile politice să se schimbe, după cum e firesc ca împrejurările și situațiile politice să nu fie mereu aceleași.

Mai presus de convingeri și păreri însă stă credința. Și orice om ce se hotărăște să intre în politică nu e de ajuns să aibă numai păreri și convingeri politice, ci și o credință. Acelea se schimbă, aceasta e una și aceeași.

Dacă Franța s ar fi luat după convingeri și păreri, atunci, se vede că de mult ar fi încheiat o pace mai mult sau mai puțin onorabilă. Dar, mareșalul Foch, întrebat cum de a fost în stare după groaznica înieptare (sic!) a Nemților din primăvara anului trecut, nu numai să se refacă, dar să și dea peste cap valurile de oțel ale dușmanului deprins de ani de zile numai cu biruința, a răspuns scurt: Am avut credința că voiu bate!

Lui Slavici i-a lipsit credința cea adevărată, și a îmbrățișat una mincinoasă, anume, că acest neam românesc, cât de mare, n'are tăria trebuincioasă, ca numai prin sine să ajungă la o refacere complectă materială și morală. Mânat de ea a căutat pentru neamul său numai sprijin în afară, luându-l, oriunde i-a venit în cale. Și de aceea a ajuns ce a ajuns.

Vasile Grecu"

Notă: Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Șiria, comitatul Arad, d. 17 august 1925, Crucea de Jos, Județul Putna) a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.

L-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Viena, iar la îndemnul acestuia a debutat cu comedia Fata de birău în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul Mara, nuvelele Moara cu noroc și Pădureanca, iar memoriile sale publicate în volumul Amintiri, apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.

Redactor la Timpul în București și, mai apoi, fondator al Tribunei din Sibiu, Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și în România, ca presupus spion austro-ungar. Această experiență a fost reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată Închisorile mele, publicată în 1920. Istoricul Lucian Boia a constatat cu referire la Slavici că dacă la scriitori precum Rebreanu sau Sadoveanu se constată un ușor deficit de caracter, necazurile lui Slavici se trag, s-ar putea spune, dintr-un surplus de caracter, susțin sursele deschise.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News