Cinci cetățeni străini, depistaţi ascunşi într-un camion cu portocale

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat patru cetățeni din Afganistan și unul din Iran care au încercat să intre ilegal în România, ascunși în compartimentul marfă al unui autocamion încărcat cu portocale.

La data de 13.03.2021, în jurul orei 06.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autocamion, un cetățean polonez, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, portocale din Grecia pentru o societate comercială din Polonia, se arată într-un comunicat de presă. 

Procedând la verificarea mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse, în compartimentul marfă, cinci persoane. În cadrul cercetărilor, s-a stabilit că patru dintre persoanele depistate sunt cetățeni afgani, iar cealaltă persoană provine din Iran.

Cât au plătit pentru transport 

Cei în cauză au declarat faptul că au beneficiat de sprijinul unui cetățean pakistanez, pe care l-au cunoscut în Salonic-Grecia, pentru a urca în remorca ansamblului rutier, căruia i-au plătit fiecare suma de 2.000 de euro. Cele cinci persoane intenționau să ajungă în Germania.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, acestea au fost preluate de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel