Cinci medalii de aur și una de argint pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Matematică din Japonia. România, pe primul loc în Europa

Sursă foto: Facebook Ministerul Educației
Sursă foto: Facebook Ministerul Educației

Elevii români au reușit să obțină cinci medalii de aur și una de argint la Olimpiada Internațională de Matematică din Chiba, Japonia. Această performanță remarcabilă a plasat România pe primul loc în Europa și pe poziția a patra în clasamentul global, fiind cea mai bună clasare a țării noastre din ultimii 24 de ani. 

 

România se laudă cu obținerea celui mai bun rezultat din Europa la Olimpiada Internațională de Matematică, care a avut loc în Chiba, Japonia. Elevii români au obținut şase medalii, cinci de aur și una de argint, iar Ministerul Educației nu a ratat ocazia să îi felicite pe tineri după rezultatul excelent obținut.

„Lotul României scrie istorie la Olimpiada Internațională de Matematică din Chiba, Japonia: locul 1 între țările din Europa și locul 4 în clasamentul pe națiuni, cea mai bună clasare din 1999!

Cinci medalii de aur, o medalie de argint și un total de 208 de puncte clasează România pe cea mai bună poziție din ultimii 24 de ani, fiind depășită doar de China, Statele Unite ale Americii și Coreea”, a transmis Ministerul Educației.

Cine sunt elevii și ce premii au câștigat la Olimpiada Internațională de Matematică din Chiba

Medalii de aur au obţinut elevii David-Andrei Anghel, care a obținut maximum de puncte, Liceul Internațional de Informatică, București; Andrei Moldovan, Liceul Internațional de Informatică, București Robert Dragomirescu, Liceul Internațional de Informatică, București; Pavel Ciurea, Liceul Internațional de Informatică București; Andrei Chiriță, Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu București. Medalia de argint a fost obținută de Radu Lecoiu, Liceul Internațional de Informatică, București​.

„Delegația României a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe, de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București, și însoțită de lect. dr. Mihai Chiş, de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității de Vest din Timișoara, de Lucian Țurea, Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București și de Ana Naghi, observator din partea Ministerului Educației”, a mai transmis Ministerul Educației.

1. -imagine fara descriere- (ministerul-educatiei_74522800.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel