Cinci moduri în care mirosul îţi influenţează viaţa

nose
nose
Alegeri prezidentiale 2024

Mirosul ne poate influneța viața mai mult de cât credem. Pe lângă reacțiile evidente pe care ni le crează o anumită aromă, avem și altele, pe care nu le conștientizăm.

Cu ajutorul mirosului poți ”simți” starea de spirit a persoanei de lângă tine

Ai avut vreodată senzația că simți starea de spirit a persoanei din fața ta, chiar dacă face tot posibilul să o ascundă? Îți vine sau nu să crezi, cel mai probabil această intuiție vine de la nas. În urma unui experiment, cercetătorii au descoperit că femeile pot ”mirosi” atunci când un bărbat vrea, de exemplu, sex. Oamenii de știință au colectat transpirația de pe corpurile unor bărbați excitați și apoi au dat unei femei să miroasă. Aceasta era conectată la un tomograf care-i urmărea activitatea creierului. În momentul în care femeia a mirosit transpirația, creierul ei s-a ”aprins”.

Nu doar femeile pot detecta starea celei sau celui de lângă ea. Este valabil și în cazul bărbaților. Într-un alt experiment, cercetătorii au prelevat transpirația atât de la femei cât și de la bărbați care se uitau la filme horror sau comedii. Deși sexul feminin a fost cel care a putut deosebi cu claritate diferența dintre sudoarea îmbibată cu frică și cea cu bucurie, nici bărbații nu au stat rău.

Totul se întâmplă datorită unor substanțe care se găsesc în transpirație, lacrimi și alte fluide. Măsura în care viața oamenilor este influențată de aceste substanțe nu este determinată complet, pentru că totul se întâmplă în subconștient.

Mirosul te poate face să cheltui mai mulți bani

Chiar dacă pare imposibil, simțul mirosului te poate face să cheltui mai mulți bani. Defapt magazinele din aproape orice domeniu se folosesc de asta pentru a-și atrage clineții. Restaurantele de tip fast-food au grijă ca mirosul preparatelor să cuprindă toată încăperea și cât mai mulți metrii în jurul ei.

Dacă ești într-un magazin care vinde produse din mai multe categorii, ai să observi că fiecare sector are un alt miros, cât mai atragător în funcție de tipul produselor.

Un alt loc care te atrage să dai cât mai mulți bani este casino-ul. Da, intri în casino cu mirajul unui câștig imens, dar în interiorul lui ai să observi că sunt mai multe persoane într-o parte de cânt în alta. Acest lucru se întâmplă pentru că oamenii se duc acolo unde miroase mai frumos fără să își dea seama. Acest fapt a fost confirmat și de directorii de casino-uri, care au spus că acele zone fac cu 45% mai mulți bani decât celelalte.

Mirosul îți crează emoțiile înaintea văzului

Dacă ești în pădure și vezi un urs. Imediat îți vin în minte tot felul de întrebări și soluții care te-ar putea salva, înainte să se instaleze panica. Însă dacă simți mirosul de urs, dar nu vezi animalul, sentimentul de panică apare primul, deoarece semnanul se duce direct în sistemul limbic, partea creierului care se ocupă cu emoțiile.

Mirosul îți poate manipula memoria

Ți s-a întâmplat vreodată ca în timp ce faci ceva să îți amintești cu totul altceva, fără nicio legătură cu acțiunea pe care o desfășori în acel moment? Dacă răspunsul este afirmativ, trebuie să știi că exact atunci ai mirosit ceva care are legătură cu acea amintire. Acestul lcuru poate fi folosit în avantajul tău. De exmplu dacă mănânci o plăcintă de mere în timp ce înveți pentru examen,  iar în timpul examenului sesizezi acelaș miros, atunci există mari șanse să îți amintești ce ai citit.

Acest aspect se datorează legăturii puternice dintre partea creierului care se ocupă cu procesarea mirosului cu cea care se ocupă cu stocarea informațiilor și decodarea lor. În timp ce imaginile vizuale se deteriorează după câteva luni, cele olfactive pot rezista și un an de zile.

Mirosul îți influnețează starea de spirit

Mirosul îți poate influența starea de spirit. De câte ori ți s-a întâmlat să stai liniștit în fotoliu, când dintr-o dată să ai o stare de supărare, anxitetate sau furie. La fel ca în cazul de mai sus, poate fi vorba de un miros pe care nasul tău l-a interceptat, iar acum subconștientul își face treaba.

Totodată, mirosul îți poate afecta nivelul de concentrare. De exmplu, dacă ai de făcut ceva important și stai într-o cameră frumos mirositoare, șansele să rămâi treaz până târziu sunt mai mai mari. Pe de altă parte, dacă ești expus unui miros urât, sunt destule șanse să îți pierzi concentrarea. De aceea, este atât de greu să înveți în mijloacele de transport în comun.

sursa: cracked.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel