Urmărește emisiunea live


Cinci persoane au ajuns la spital în cea de-a şaptea zi a curselor cu tauri din Pamplona

Cinci persoane au fost spitalizate, sâmbătă, în urma rănilor suferite în cea de-a şaptea zi a curselor cu tauri din cadrul festivalului anual San Fermin din oraşul spaniol Pamplona, a anunţat Crucea Roşie citată de Reuters.

Alegeri prezidentiale 2024

În fiecare dimineaţă, în perioada 7-14 iulie, mii de persoane, multe dintre ele purtând cămăşi albe şi eşarfe roşii, se aliniază de la ora 8:00 pe străzile înguste ale oraşului medieval pentru a lua parte la tradiţionala cursă cu tauri.

La curse participă şase tauri de luptă (bravos), încadraţi de alţi şase tauri însoţitori (mansos), care se năpustesc liberi pe străzile oraşului. Parcursul de 875 de metri se încheie în arena unde cei şase tauri bravos sunt ulterior ucişi în coride.

Potrivit Crucii Roşii, niciunul dintre alergătorii răniţi sâmbătă nu a fost împuns de tauri. Doi au fost răniţi după ce au căzut, doi au suferit contuzii la nivelul capului, iar al cincilea s-a rănit în zona pieptului.

Cel puţin 16 participanţi şi-ai pierdut viaţa din 1911, dintre care ultimul în 2009.

În 2018, 42 de alergători au fost răniţi, dintre care doi împunşi de coarnele taurilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel