Cinci țări au parașutat ajutoare în Gaza. ONU, avertisment asupra unei ”foamete generalizate aproape inevitabile”: Sunt insuficiente

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

O nouă operațiune de parașutare de ajutoare în Fâșia Gaza a fost efectuată duminică. ONU susține că ajutoarele sunt insuficiente, în condițiile în care mai bine de 90% din populația din zonă este afectată de lipsa de apă și alimente.

Avioane din Iordania, Franța, Belgia, Egipt și SUA au efectuat duminică o nouă operațiune de parașutare de ajutoare în Fâșia Gaza, unde majoritatea populației este amenințată de foamete, relatează AFP, care a avut un jurnalist la bordul avionului iordanian.

La sol, sute de bărbați, femei și copii priveau spre lăzile cu ajutoare parașutate, asupra cărora se precipitau pentru a prelua coletele.

Pe parcursul operațiunii, care a durat trei ore, cutiile cu ajutoare au fost lansate din avioane deasupra mai multor sectoare ale teritoriului palestinian asediat de armata israeliană în războiul cu gruparea Hamas și unde distrugerile sunt clar vizibile din avion.

La bordul avionului iordanian, un militar vizibil emoționat de scena în care localnici din Fâșia Gaza alergau către coletele cu ajutoare, a scos din buzunarul său o sticlă cu suc de fructe pe care a pus-o într-una din cutiile ce urmau să fie parașutate, povestește jurnalistul francez aflat în acel avion.

Peste 90% din populația Fâșiei Gaza, afectată de penuria de apă și alimente

Aceasta nu este este prima operațiune de acest fel, dar ONU, care avertizează asupra unei ”foamete generalizate aproape inevitabile” în enclava palestiniană, consideră că astfel de acțiuni, la fel ca ajutoarele furnizate pe cale maritimă, sunt insuficiente și nu pot substitui livrarea de ajutoare pe cale terestră.

Fâșia Gaza, înconjurată din trei părți de Israel și supusă deja unei blocade israeliene din 2007, când Hamas a preluat puterea în această enclavă palestiniană, mai are doar cu Egiptul un scurt sector de graniță, dar Israelul nu permite decât intrări limitate ale ajutoarelor prin singurul punct de frontieră de acolo, cel de la Rafah, pe care Egiptul de asemenea îl menține închis pentru a împiedica strămutarea forțată pe teritoriul său a palestinienilor din Fâșia Gaza.

Potrivit datelor ONU, circa 2,2 milioane din cei 2,4 milioane de locuitori ai enclavei palestiniene afectate de o penurie de apă și alimente sunt amenințați de foamete, iar aproximativ 1,7 milioane au fost strămutați în urma luptelor și bombardamentelor israeliene.

Conform ultimului bilanț comunicat de guvernul condus de Hamas, peste 31.000 de persoane, majoritatea civili, femei și copii, au murit în enclava palestiniană în operațiunea militară lansată de Israel în Fâșia Gaza după atacul Hamas din 7 octombrie în urma căruia cel puțin 1.160 de persoane au fost ucise, de asemenea majoritatea civili, scrie Agerpres.

Citește și: ”Mai multe persoane au murit” în Gaza după ce au fost lovite de ajutoare lansate din cer

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel