Cine a fost anticarul care a înființat colecția „Biblioteca pentru toți". Povestea lui Leon Alcalay

În volumul II al lucrării Din Bucureștii de ieri, Editura Științifică și Enciclopedică, 1990, a istoricului George Potra, la capitolul „Anticarii", aflăm o parte din povestea începuturilor acestei frumoase îndeletniciri în București. De numele lui Leon Alcalay se leagă înființarea celebrei colecție „Biblioteca pentru toți".

Primul anticar din București despre care există câteva informații precise a fost Leon Alcalay. . El s-a născut la București în anul 1847. Părinții lui erau evrei de rit spaniol, iar strămoșii din Turcia. – „Fiind copil de oameni fără dare de mână, a învățat cum a putut clasele primare și două-trei clase gimnaziale și după aceea s-a pus pe muncă și a început greaua luptă pentru crearea unei existențe onorabile, vânzând cărți broșuri și reviste vechi și rare, mai întâi alergând toată ziua prin oraș și vizitând ca ambulant pe amatori ." scrie N.D. Popescu citat de George Potra.

Cărticelele cu coperta gălbuie și format comod se puteau lua peste tot

Alcalay și făcut în 1864 două dulapuri pe care le-a umplut cu cărți și le-a așezat pe locul viran de la întretăierea Podului Mogoșoaiei (Calea Victoriei) , cu bulevardul nou, abia deschis care astăzi se numește Bd. Elisabeta. În 1867 acolo a început construcția Grand Hôtel du Boulevard (Herdan). A trebuit să se mute astăzi pe locul pe care astăzi se află Magazinul Victoria. După această experiență au urmat altele, Alcalay a început să editeze anumite broșuri care conțineau cântece și compoziții populare foarte căutate în lumea mahalalelor și calendare-almanahuri. Leon Alcalay stă la baza brandului „Biblioteca pentru toți" fiind cel care a editat și publicat colecția de serie a autorilor clasici români și traduceri din literatura universală. George Potra scrie că „nu exista bibliotecă publică sau particulară, de oraș și de sat, care să nu cuprindă un număr cât mai apreciabil din aceste cărticele cu coperta gălbuie. Cartea din „Biblioteca pentru toți" avea un format atât de comod încât nu împiedica pe nimeni să o ia unde voia. Pentru acest motiv o găseai în mâinile tuturor, tineri, bătrâni, de ambele sexe, în tramvai, în tren sau grădini [parcuri]. Succesul acestei publicații, a adus editorului un beneficiu apreciabil și l-a obligat în același timp să-i sporească tirajul și s-o înzestreze cu tot ceea ce era mai bun și mai nou din tipăriturile zilei. "

Cu timpul Alcalay a ajuns unul dintre cei mai mari librari ai capitalei, ajungând chiar și vicepreședintele Asociației librarilor din România. Munca sa a fost continuată de copiii săi până în anul 1940 – „când a fost predată librarului Cioflec", care venise de la Cluj. Potra mai scrie că ziaristul Constantin Bacalbașa l-a cunoscut pe Alcalay în 1871, care făcea anticariat pe locul unde până în 1940 a fost grădina de vară pentru teatru și cinematograf „Colos" iar mai apoi se servea înghețată „Casata siciliană". – „Acolo l-am cunoscut – stând toată ziua înaintea dulapurilor sale, pe arșița soarelui sau în crivățul iernii, cumpărând și vânzând cărțile, leu cu leu, -pe acelea care, cinzeci de ani mai târziu, trebuia să moară de mai multe ori milionar.". C. Bacalbașa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel