Cine a „sifonat“ înregistrările din turnul de control de la Otopeni

turn de control
turn de control

Pe 11 iulie cea mai mare catastrofă aviatică din istoria României a fost la un pas să se producă. Pe plan intern, anchetarea cauzelor care au creat această situaţie a fost demarată chiar a doua zi. Interesant este şi modul în care materialul audio cu discuțiile dintre controlorul de trafic român și piloți celor două aeronave a ajuns în presă.

Totul a ieșit la iveală după a fost postat pe internet materialul audio, însoțit de o simulare a manevrelor care puteau produce o tragedie de proporții.

Specialiști în domeniu au declarat că astfel de incidente sunt rare dar cu potențial și urmări foarte periculoase.

Există 3 surse care ar fi putut posta pe internet aceste înregistrări: piloții Tarom, personalul tehnic de pe aeroportul Otopeni sau turnul de control adică Romatsa.

Ultima variantă este cea mai puțin probabilă, deoarece prin acea înregistrare se face dovada lipsei de profesionalism și chiar incompetenței angajațiilor turnului de control și a reprezentanților Romatsa.

Varianta cea mai plauzibilă este aceea că piloții Tarom au dat presei materialul audio. Se cunoaște faptul că angajații Romatsa sunt printre cei mai bine plătiți bugetari din România, ei ajungând la salarii de până la 5000 de euro pe lună, sumă ce depășește cu mult salariul unui pilot.

Astfel se ia în calcul varianta unei răzbunări din cauza acestei discrepanțe salariale. Piloții Tarom au aflat de curând că nu vor mai primi bani de diurnă iar salariile lor vor fi diminuate.

Pe internet există un site (www.liveatc.net) ce transmite în timp real comunicațiile dintre turnul de control Otopeni și aeronavele din spațiul aerian controlat de acesta. Site-ul poate fi accesat de oricine, dar discuțiile nu pot fi înregistrate. Totodată, limbajul dintre turnul de control și piloți este unul specific aviației, fapt ce face dificilă interpretarea și înțelegerea tuturor acestor mesaje.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel