EXCLUSIV  Cine a stabilit poziția României în chestiunea procurorului european?

Ce mandat a avut ambasadorul român și de la cine?

Desigur, există principiul potrivit căruia procedura de vot pentru alegerea persoanelor fizice este secretă. Asta pentru a nu se tensiona relațiile interpersonale. Atunci când votul este exprimat în numele unui stat, o asemenea procedură ridică însă probleme, întrucât împiedică exercitarea controlului parlamentar asupra politicii executivului și lasă nedemocratic societatea în afara sferei politicului.

Oricum, ambasadoarea Odobescu nu poate păstra secretul față de cei care au mandatat-o și cărora trebuie să le raporteze modul în care a executat mandatul. În mod normal domnia sa trebuie să fi primit un singur mandat, căci numai o singură politică națională putem avea într-un anumit moment; și dintr-un singur loc, anume de la MAE.

Întrucât candidaturile nu erau naționale, ambasadorul României trebuia să primească mandat (nu neapărat scris) atât pentru “da” cât și pentru “nu”. El nu poate spune că nu a votat împotriva unui anumit candidat pentru că nu avea instrucțiuni scrise, dar a putut vota în favoarea lui fără asemenea instrucțiuni sau fără nici un fel de mandat. În cazul din urmă ar fi trebuit pur și simplu să nu voteze, căci nu se găsea într-o situație de urgență, sub imperiul forței majore.

Dacă este să ne ghidăm după declarațiile publice ale diverșilor operatori politici din România și după felul în care ei interpretează Constituția, este extrem de probabil că dna Odobescu a primit două mandate care se băteau cap în cap: unul de la Premier și altul de la Președinte. Asta nu este secret și poate fi confirmat de ambasadoare.

În atari împrejurări, domnia să ar trebui să ne spună cine crede că potrivit Constituției are dreptul să dea un mandat obligatoriu. Mediatorul sau cel responsabil cu realizarea politicii interne și externe a statului, aprobată de Parlament? Președintele, care nu poate refuza rechemarea unui ambasador (așa cum, potrivit CCR, nu poate refuza remanierea unui ministru) sau Guvernul care are exclusivitatea inițiativei de rechemare a ambasadorilor? Cu alte cuvinte, nimic nu o oprește pe dna Odobescu să precizeze al cui mandat l-a executat sau, în general, al cui mandat îl execută atunci când primește instrucțiuni contradictorii.

Aspectul ar trebui clarificat de MAE și prin MAE. Acesta mi se pare lucrul cel mai important de făcut sub raport principial.

România nu poate accepta un procuror european numit politic fără acordul său

Este limpede că față de votul inițial din Consiliu, defavorabil net lui LCK, situația s-a răsturnat complet în câteva luni, până acolo încât, din punctul de vedere al aritmeticii, votul României nu a mai contat. Care au fost motivele?? Ce a determinat schimbarea??

Răspunsul la aceste întrebări va fi greu de obținut. Putem deduce, în schimb, metoda folosită. Este cea a tranzacției politice.

De aici se nasc alte întrebări: cine a formulat mandatul pentru negocieri și ce a obținut România în schimbul votului său? Dacă și asta este secret, urmează să conchidem că nimeni nu mai răpunde pentru acțiunea externă a României. Ceea ce este greu de acceptat.

În orice caz, două lucruri sunt clare. Pe de o parte, UE admite numirea procurorilor pe criterii și prin proceduri politice. Ceea ce lipsește de orice bază principială pretenția forurilor europene ca în România din acest proces să fie exclus factorul politic, respectiv Guvernul.

Pe de altă parte, rezultatul alegerii procurorului șef european prin aranjamente politice fără legătură cu meritele candidatului, este că nu vom avea în acea funcție o persoană obiectivă și liberă de obligații politice. Pentru România împrejurarea este cu atât mai gravă cu cât persoana în cauză este subiect al urmării penale instrumentate de autoritățile române. (Desemnarea LCK în funcția de procuror șef european nu poate opri această urmărire, care trebuie dusă până la capăt în mod corect, tot așa cum, de pildă, Christine Lagard a fost cercetată penal în Franța, chiar dacă se bucura de imunitățile specifice funcției internaționale de director al FMI.)

Motiv important pentru retragerea României din cooperarea consolidată privind această instituție

Dacă la nivel național intervenția politică în distribuirea anumitor demnități publice angajează doar interese particulare de grup, iar eventualele efecte deranjante se mai corectează prin sistemul de control și contraponderi inter-instituționale, la nivel european atinge direct interesul național, în timp ce remediile federale sunt insuficient dezvoltate. Iată un motiv important pentru retragerea României din cooperarea consolidată privind această instituție.

Aceasta cel puțin până când procedura de desemnare a procurorului șef european se schimbă și, mai ales, până când toți membrii UE aderă la respectiva instituție. Procuratura europenă nu poate face obiect al cooperării consolidate și nu poate fi organizată decât prin votul cu dublă majoritate (majoritatea statelor și majoritatea populației).

PS: Ca membru al Convenției pentru viitorul Europei, am făcut parte dintre susținătorii ideii de a se înființa un parchet european care să urmărească infracționalitatea transfrontalieră și cea legată de utilizarea fondurilor europene. Aceasta trebuia să se integreze, însă, într-un alt context instituțional și procedural. Scoaterea procurorului european din contextul respectiv, cu evidente interese politice circumscrise de obiectivul Europei cu mai multe viteze, lipsește de viabilitate un asemenea proiect.

România nu poate accepta un procuror european numit politic fără acordul său

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News