Cazul fetelor de la Caracal, sechestrate și ucise, scandalizează de câteva zile întreaga opinie publică, asta cu atât mai mult cu cât apar în permanență alte informații și dezvăluiri.
Demisiile la nivel înalt completează tabloul acestei săptămâni; presupusul criminal a fost prins, procurori și polițiști sunt cercetați disciplinar, dar adevăratul criminal este încă în libertate, cu șanse minime de a se administra probe de natură să îl incrimineze. Pe Alexandra a ucis-o Sistemul – suma principiilor de funcționare a unui Stat care are atât de multe probleme, încât e de mirare cât mai rezistă până la implozie. Probleme pe care toată lumea le cunoaște sau cel puțin le intuiește, pentru că afectează viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, dar cu care puțini au curajul să se lupte cu adevărat – aceștia oricum sunt de regulă eliminați pentru că ˝încurcă˝.
Se vorbește de ani de zile despre necesitatea unei reforme a Statului din temelii, despre un proiect de țară care să reunească toate forțele politice în jurul interesului național. Rezultatul? Cel mult un program politic cu care se câștigă alegeri, după care se revine la vechile metehne. Pentru că Sistemul e mai puternic decât indivizii care îl compun. Plus că merge din inerție, iar încercarea de a-i schimba direcția presupune un efort considerabil, posibil decontat negativ la următoarele alegeri – pentru că orice schimbare cere sacrificii pe care de ce le-ai face dacă, vorba românului, merge și așa?
Statul (paralel, de drept sau oricum s-o mai fi numind) nu e dispus să învețe singur din lecțiile tragediilor la care suntem părtași: după accidentul aviatic din Apuseni, nu avem un program mai bun de localizare (prin STS); sora Aurei Ion își cere iertare părinților Alexandrei din Caracal că nu a reușit încă să învingă Sistemul; poate că nici nu trebuie învins, doar forțat să fie mai bun. Dacă ar fi din nou un incendiu de proporții în București, cu victime de ordinul zecilor, autoritățile tot nu ar putea interveni cu mult mai eficient decât au făcut-o la Colectiv. Nu avem proceduri de lucru eficiente pentru echipe interdisciplinare, în continuare nu stăm cu mult mai bine la infrastructura medicală pentru tratarea arșilor.
Căutăm rapid vinovați și ni se aruncă drept momeală câte o demisie de la nivel înalt (prim-ministru, ministru de interne, șefi de instituții), cumpărându-se liniștea pentru perioada de până la următoarea tragedie, când ies la iveală același vechi probleme. Sistemul rămâne însă neatins. Procurorul de caz, cercetat acum disciplinar pentru a avea încotro să arătăm cu degetul, nu e singurul vinovat de bâlbâiala autorităților care a întârziat percheziția casei criminalului din Caracal. Sunt proceduri făcute pe genunchi din birou de către persoane care nu au mare legătură cu munca operativă.
Polițiștii spun că, de regulă, cazurile de dispariție sunt clasificate drept ˝lucrări generale˝, situație în care singurele acțiuni pe care au voie să le întreprindă sunt audieri ale persoanelor posibil implicate (inclusiv martori, sau orice persoană care ar putea furniza informații) și verificări; în momentul în care au suspiciunea rezonabilă că ar fi vorba despre o faptă penală (cum ar fi lipsirea de libertate), pot sesiza procurorul. Mandatele de percheziție se dau doar prin hotărârea unei instanțe de judecată, în ședință. Pentru asta însă, procurorul trebuie să aibă deja, cu ajutorul polițiștilor, suficiente probe și indicii clare asupra săvârșirii unei fapte de natură penală, prin care să motiveze cererea unui mandat de percheziție. Judecătorul de drepturi și libertăți, în urma administrării probelor și/sau audierilor, decide acordarea autorizației de percheziție, în baza căreia se poate apoi acționa în teren. Propunerea polițiștilor cu experiență de teren este să li se dea pârghii legale de intervenție de genul percheziției și în cazul unor situații care nu sunt încă de natură penală, cum este cea a dispariției. Astfel, polițiștii din Caracal ar fi putut pătrunde mult mai repede în locuința criminalului.
Polițiștii pot să intervină și conform legilor actuale, dar doar după ce se asigură temeinic de faptul că dețin indicii clare că este pusă în pericol viața unei persoane. Doar că, în cazul în care acționează în lipsa unui mandat de percheziție, emis în condițiile de mai sus, probele culese pot deveni nule în fața judecătorului care va judeca ulterior cauza penală. De aici întârzierea cu care se vorbește că ar fi acționat polițiștii trimiși la fața locului în Caracal.
Ce nu justifică însă nicio lege sau procedură este faptul că, anterior pătrunderii în locuința criminalului, polițiștii au descins la alte două locații, care s-au dovedit a fi false. În baza apelului efectuat de către Alexandra la 112, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) ar fi trebuit să localizeze cu o marjă foarte mică (de genul a câțiva metri) amplasamentul din care a fost inițiat acel apel. Softuri de acest gen există, sunt funcționale și eficiente, doar că nu sunt deținute și de către STS. Serviciul Român de Informații (SRI) deține un astfel de soft, doar că printr-o hotărâre a Curții Constituționale din februarie 2019, s-a decis că SRI nu este organ de cercetare penală, și prin urmare nu mai are voie să acorde suport tehnic procurorilor în cazuri de cercetare penală.
În fapt, STS a dat o rază de 9 kilometri în cuprinsul căreia s-ar situa locația din care a fost efectuat apelul: 9 kilometri înseamnă sute de imobile într-un oraș, zeci de case la sate. Tot polițiștii sunt cei care au restrâns aria de căutare și au identificat până la urmă imobilul corect, dar au fost supuși oricum oprobiului opiniei publice pentru cele două nereușite care nu li se datorează decât într-o mică măsură.
Încă un aspect care nu își găsește justificare indiferent de perspectiva din care privim lucrurile este condescendența cu care îi vorbesc Alexandrei cei doi operatori care au răspuns apelurilor ei la 112. Asta trădează însă alte probleme ale Sistemului: proceduri deficitare de selecție a personalului care răspunde la apelurile de urgență, lipsa specializării personalului pentru acest tip de activitate; polițiștii acuză că nu se mai organizează convocări de pregătire și perfecționare profesională. În plus, sunt foarte multe apeluri false. Desigur, o persoană experimentată și bine pregătită ar trebui să poată discerne destul de acurat între un caz real și unul imaginat, dar situația s-ar simplifica mult dacă s-ar aplica sancționa aspru apelurile false. Pentru asta însă, ar trebui identificați apelanții, ori unde am văzut cât de performant este sistemul de identificare folosit de către STS.
Pe lângă faptul că nu au instrumente legale care să le permită să intervină prompt, în mod eficient, polițiștilor le lipsește și dotarea cu echipamente tehnice corespunzătoare. Nu este un secret pentru nimeni că polițiștii operativi nu dispun de veste antiglonț (care oricum sunt eficiente doar la împușcături cu pistol, nu și cu carabine – poate ar fi putut fi salvată viața polițistului din Timiș, împușcat mortal luna trecută în timpul urmăririi unui infractor), nu au nici măcar veste anti-înjunghiere (care poate ar fi salvat viața polițistului înjunghiat acum doi ani în gara de la Suceava de către o persoană care pur și simplu își dorea să omoare un polițist), și acționează cu arme fabricate în urmă cu 40-50 de ani; deși li s-a promis că pistoalele Carpați și Makarov pe care le au vor fi înlocuite cu unele de generație mai nouă, de marca Glock, până acum acest lucru a fost realizat într-o foarte mică măsură. Ministerul de Interne spune că nu are bai pentru schimbarea completă a armamentului din dotare, a cerut de la Guvern, dar nu i s-au dat.
Nu doar armamentul este problema. Mașinile pe care le au pentru operațiuni nu sunt dotate cu softuri care conțin hărți; polițiștii spun că folosesc Waze atunci când sunt trimiși în misiuni, dar de multe ori hărțile acestei aplicații mobile nu sunt precise pentru localitățile de la noi, mai ales pentru cele din zona rurală, și au ajuns adesea la alte adrese decât cele unde ar fi trebuit să intervină. În plus, sunt zone unde rețelele care oferă internet mobil nu au acoperire. Oare infractorii au așteptat până au găsit polițiștii locațiile, întrebând din gură în gură, în cazul fericit în care nu trebuiau să intervină noaptea când nu mai găseau pe nimeni pe drum?
Din păcate, mentalitatea în sistemul instituțiilor de stat este că dacă raportezi că întâmpini probleme în derularea activității curente, înseamnă că nu ești competent pentru respectivul post și nu că nu dispui de mijloacele necesare unei bune desfășurări a activității. Dacă îndrăznești să critici sistemul, în mod constructiv, cu gândul să sensibilizeze factori de decizie care ar putea schimba ceva, ajungi să fii cercetat disciplinar ca polițista din Pașcani (județul Iași).
Statul suntem noi, fiecare dintre cei care decidem prea ușor să mai dăm câte o șansă instituțiilor care ne dezamăgesc aproape la fiecare interacțiune pe care o avem: de la cozile la ghișee, la funcționarii plictisiți sau mult prea puțin interesați ori pregătiți să ne rezolve solicitările, la dosarele pe care nu le putem depune la timp pentru că aflăm pe ultima sută de metri de încă o hârtie care lipsește, după ce mai făcusem înainte câteva drumuri să întrebăm dacă mai trebuie ceva, și exemplele pot continua. Persoane în funcții cheie (nu doar politice și nu doar din instituții publice), cu diplome de studii superioare, care au reale dificultăți în descifrarea cuvintelor cu mai mult de două silabe și care nu au rezolvat încă dilema dacă ˝mă-ta˝ se scrie cu sau fără cratimă, ne influențează viața de zi cu zi fără ca noi să facem prea multe. Statul însă i-a validat printr-un sistem de educație devalorizat.
Asistăm pasivi la moartea Statului care ar trebui să fie realmente responsabil cel puțin pentru siguranța noastră (cu responsabilitatea pentru bunăstare ne-am lămurit demult). Poate că împreună, dacă fiecare am cere mai mult de la Stat, am putea realmente să mișcăm acest mamut într-o direcție care să nu ne mai facă să regretăm că nu suntem înregimentați ca cetățeni prin alte părți!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News