Daniel Barbu a demisionat din fruntea Ministerului Culturii. Până la noua desemnare, sunt vehiculate mai multe nume posibile pentru această funcție.
Primul este al lui Gigel Știrbu, deputat PNL, fost preot, fost subprefect de Olt, fost secretar de stat al Ministerului Culturii și Cultelor. Are două mandate de deputat PNL, scrie Romania TV.
Un alt nume care circulă prin culise este cel al lui Vlad Nistor, deputat liberal. El este profesor de istorie, preşedintele Senatului Universităţii din Bucureşti, fost consilier de Stat în echipa Preşedintelui Emil Constantinescu, fost Director al Institutului de Studii Diplomatice.
Alt nume despre care se vehiculează că ar putea fi noul ministru al Culturii este cel al lui Ben-Oni Ardelean. Senator, el este fost Pastor Uniunea Baptistă din România şi cadru universitar la Institutul Baptist, mai notează sursa citată anterior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu