Cine are competenţe pe dosarul de revoluţionar al lui Ion Iliescu. Instanţele nu se înţeleg

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Curtea de Apel Bucureşti a decis că nu are competenţa să judece dosarul prin care Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari cere anularea titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei acordat lui Ion Iliescu. Doar că şi Tribunalul Bucureşti şi-a declinat deja competenţa în acest caz, astfel că acum ÎCCJ trebuie să decidă cine are competenţa. 

"Admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a-VIII a de Contencios Administrativ şi Fiscal. Declină cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti - Secţia a-II a de Contencios Administrativ şi Fiscal. Constată ivit conflictul negativ de competenţă. Înaintează cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă", a decis luni Curtea de Apel Bucureşti.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti intră în contradicţie cu hotărârea unui magistrat de la Tribunalul Bucureşti, care a stabilit, în luna februarie, că instanţa competentă în acest caz este CAB.

"Conform art. 8 alin 7 din Legea numărul 341/2004, 'contestaţiile împotriva actelor administrative de respingere a cererilor pentru acordarea calităţilor prevăzute de prezenta alege şi obţinerea certificatului, precum şi împotriva actelor administrative privind anularea certificatului în condiţiile legii se soluţionează în instanţa de contencios administrativ, conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu respectarea competenţei prevăzute la art. 25'. În cauză, în raport de criteriul poziţionării autorităţii publice pârâte, în sistemul administraţiei publice şi de obiectul principal al acţiunii în contencios, anularea actelor administrative privind anularea Certificatului de Luptător pentru Revoluţia din Decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant şi retragerea titlului conferit conform Decretului nr.1053/2019, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Bucureşti", se arăta în decizia judecătoarei Alina Mihaela Ferenţ de la Tribunalul Bucureşti.

Ion Iliescu nu a venit la proces



De menţionat că Ion Iliescu nu a venit la proces şi nici nu a fost reprezentat de vreun avocat.

Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989, instituţie aflată în subordinea Guvernului, a cerut în instanţă anularea şi retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din 1989 pentru fostul preşedinte Ion Iliescu.

Potrivit unui document emis de reclamant, o comisie din cadrul Secretariatului a constatat, atât din CV-ul aflat pe internet, cât şi din materialele din presă, că Ion Iliescu a intrat în Uniunea Tineretului Comunist în anul 1944 şi în Partidul Comunist Român în anul 1953 unde a avansat în carieră, devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 şi membru al CC al PCR.

"Având în vedere faptul că în 1971, a deţinut funcţia de secretar al Comitetului Central al PCR, coroborat cu funcţia de conducere deţinută la UTC al PCR, comisia constată că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 modificată prin Legea 242. (...) De prevederile legii nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 - 1989 au deţinut cel puţin o demnitate sau o funcţie de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau naţional ale PCR, motiv pentru care în unanimitate decide demararea procedurii administrative de anulare a Certificatului LRM", se arată în documentul citat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel