Este un pariu la scara intregii natiuni. Extrem de dureros. Si de pagubos. Pentru ca, pe ringul de box, se afla primele persoane in stat. Presedintele si primul ministru. Ei au ajuns in situatia in care e greu de presupus ca mai pot coexista. De aceea, unul va trebui sa-l elimine pe celalalt. In joc sunt aruncate toate instrumentele posibile. Institutii care, evident, sunt politizate. Inainte de demitere, va fi vorba de suspendare. Si daca nu pot fi doua demiteri, pot fi doua suspendari.
Este o cursa contracronometru. Care nu cred ca mai poate fi oprita. Presedintele Traian Basescu a cedat, sub o presiune enorma a opiniei publice, care a ales la locale USL, si, de voie, de nevoie, a acceptat un guvern condus de Ponta. Cu intentia, pe cat de ascunsa, pe atat de clara, de a-l da jos pana la parlamentare. Cum? Decimandu-l. Utilizandu-si instrumentele politizate, ANI, DNA si ce se mai gaseste – lista e foarte lunga –, pentru a obtine demiterea, rand pe rand, a ministrilor. Dar nu a fost neglijat nici marele trofeu. Marele trofeu este Victor Ponta. Acestuia i se construiesc cel putin doua dosare penale. In ordinea importantei, si poate si cronologica, unul pentru ca i-ar fi uzurpat functia Presedintelui, celalalt pentru plagiat.
Nu voi intra in detalii. Detaliile reprezinta, in acest conflict, o veritabila capcana. Aici nu vorbim despre cine este cinstit si cine nu este cinstit. Batalia nu este morala, ci este politica. Aici vorbim despre cine are forta de a-l darama primul pe celalalt. Ca sa se ajunga la o demitere, fie a primului ministru, fie a Presedintelui, este obligatoriu sa se treaca printr-o suspendare. A unuia sau a celuilalt. Asta cel putin pana la alegerile parlamentare, cat timp inca USL nu dispune de doua treimi din voturile parlamentarilor, situatie care ar asigura demiterea directa pentru inalta tradare a Presedintelui. Deci, vanatoarea se desfasoara acum. Si graba este mare. De ce? Din directia Presedintelui pentru ca, in august si, respectiv, in octombrie, el isi pierde doua pozitii forte din instrumentele pe care le-a politizat. Expira mandatele lui Morar si, respectiv, Kovesi. Si nu-i va mai putea impacheta in dosare penale pe adversarii politici. Dar graba este mare si din perspectiva USL. Pentru ca suspendarea lui Ponta poate echivala cu pierderea guvernarii inainte de alegeri. Si cu o relansare pe ultima suta de metri a PDL. Marele handicap al lui Basescu, si, in acelasi timp, marele avantaj USL, este reprezentat de credibilitate.
Citește mai mult pe Corect News
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News