Un manager al TikTok spune că rețeaua socială nu este deținută de o companie chineză.
Jakub Olek, Head of Public Policy al TikTok pentru Europa Centrală și de Est, a declarat într-un interviu pentru Pro Tv că rețeaua socială TikTok nu este deținută de o companie chineză, așa cum crede lumea. El susține că TikTok este deținut de compania ByteDance, care are sediul în Singapore și că nu colectează datele utilizatorilor pentru a le livra guvernului de la Beijing.
"TikTok a ajuns o minge de fotbal geopolitic. Trăim într-un mediu foarte competitiv. Al doilea motiv, este o schimbare geopolitică în lume, suntem cei nou-veniți, și avem origini chinezești. Fondatorul nostru este din China. Suntem departe de asta acum, nu mai suntem o companie chinezească. Suntem percepuți ca o companie care a pornit în China. (…) Sediul principal este în Singapore.
ByteDance este deținută în proporție de 60% de companii globale de investiții, printre care și fonduri mari din Statele Unite ale Americii (…) Board-ul director al ByteDance este format din cinci oameni, trei sunt cetățeni americani, doar unul este chinez, dar s-a mutat în Singapore de câțiva ani", a declarat Jakub Olek pentru sursa citată.
VEZI ȘI: Tot mai multe țări sunt îngrijorare de influența Chinei prin TikTok
Ulterior, un înalt oficial chinez a anunțat că guvernul de la Beijing "se va opune cu fermitate" oricărei încercări de a obliga ByteDance să vândă Tiktok. Deoarece declarația acestuia se contrazice practic cu afirmația lui Jakub Olek, care susține că TikTok nu are nicio legătură cu guvernul chinez, jurnaliștii de la Pro Tv au cerut un punct de vedere în acest sens reprezentanților rețelei sociale.
"Nu avem nicio implicare în declarațiile guvernelor și nu putem vorbi în numele lor. De asemenea, dacă protejarea securității naționale este obiectivul, vânzarea nu rezolvă problema: o schimbare de ownership nu ar impune noi restricții asupra fluxurilor de date sau accesului.
Cea mai bună modalitate de a răspunde preocupărilor legate de securitatea națională este protecția transparentă, în SUA, a datelor și sistemelor utilizatorilor din SUA, cu monitorizări și verificări riguroase realizate de terți, ceea ce implementăm deja", se arată în răspunsul trimis de un purtător de cuvânt al rețelei sociale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu