Mircea Badea a vorbit despre meciul România - Belgia.
Mircea Badea spune că a primit meciul România - Belgia și că a fost impresionat de portarul echipei naționale a României.
"Am văzut meciul cu Belgia cap-coadă și am fost absolut surprins adică și nu mai zic de meciul cu Ucraina, a fost ceva absolut special și către fabulos, complet neașteptat pentru mine. Victoria Belgiei nu a fost neașteptată pentru mine, adică eu mă așteptam să câștige Belgia. De ce să vă mint? Chiar mă așteptam să câștige, nu m-am așteptat la felul în care au jucat în meciul cu Ucraina, dar mie mi s-a părut foarte tare.
Și cum au jucat în meciul cu Belgia jucătorii naționalei României mi s-au părut foarte buni și au jucat cumva neromânește, adică faptul că au luat în minutul 1 sau 2 gol de la belgieni, dacă se întâmpla în alte epoci să iei gol în minutul 2, clar acolo se termina meciul și gata, și era o degringoladă și delăsare, și aoleu, nu, nici vorbă, au jucat ca lumea și după ce au luat gol în felul ăla, ceea ce e complet neromânește, ca tradiție, foarte tare.
Domnul ăla, portarul României, este extraordinar, eu acum l-am văzut, habar nu aveam, l-am căutat să văd unde joacă, m-am gândit că joacă la Atletico Madrid, nu știu de unde auzisem eu asta, nu, joacă la Gaziantep, în Turcia. Portarul a fost minunat. De altfel, și presa internațională îl elogiază și nu numai pe el, dar în primul rând pe el pentru că a avut niște intervenții extraordinare", a declarat Mircea Badea în cadru emisiunii "În gura presei" de la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu