Alexandra este omul zilei pentru MAI.
"Ea este Alexandra, tânăra care, după turele de serviciu, schimbă uniforma de poliție cu cea de voluntar SMURD.
Are 22 de ani și este polițistă la ordine publică, în Sfântu Gheorghe.
Acesta a fost visul ei... să devină polițist! Și a reușit, absolvind Școala de Agenți de Poliție din Câmpina.
Însă lucrurile nu s-au oprit aici. Anul trecut, Alexandra a urmat cursurile de prim ajutor din cadrul programului "Salvator din pasiune". Iar de atunci și până acum, a participat la peste 40 de misiuni medicale, fiind parte a echipajului de prim ajutor SMURD al Detașamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe; toate, în timpul ei liber.
Ea este Alexandra, are 22 de ani și, după turele de serviciu de la poliție, fie că sunt ziua sau noaptea, îmbracă uniforma voluntarului din dorința de a ajuta.
Ea este Alexandra și, pentru noi, este Omul Zilei!
Îți mulțumim pentru cum ai ales să-ți ajuți semenii, necondiționat!", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.
“Atunci când coborâm pe cablul subțire de oțel suntem obişnuiţi să luăm rapid deciziile potrivite. Nu este ușor atunci când vezi oameni care sunt disperați, în stare de șoc sau accidentați. Atunci realizezi că singura lor șansă de salvare ești tu.”
Florin Popa sau “Wireless”, cum îi spun colegii, are 50 de ani, iar meseria lui este aceea de operator căutare-salvare-evacuare, prescurtat OCSE. Altfel spus, el acționează pentru salvarea persoanelor din zonele de munte, oamenii alungați de inundații, zăpezi sau din orice altă zonă periculoasă.
Lucrează de 13 ani în cadrul Inspectoratului General de Aviație, având la activ sute de misiuni executate și zeci de vieți salvate. În toată experiența sa a avut un singur incident, care l-ar fi putut costa propria viață, dar care nu l-a determinat să renunțe la pasiunea de a acționa în sprijinul celor care îi solicită ajutorul.
“În anul 2012 mă aflam la un exercițiu. Țin minte că eram cam la 25 de metri deasupra apei. Conform scenariului, trebuia să cobor pentru a prelua un coleg, moment în care s-a rupt cablul. Așa am “căpătat” și porecla “wireless”(salvatorul fără fir). Din fericire, nu am avut decât câteva leziuni minore. Mulți m-au întrebat cum de am avut curajul de a continua să profesez această meserie. Răspunsul e simplu: mulțumirea pe care o pot citi în ochii celor pe care îi salvez. Cum aș putea să renunț?”, a scris MAI într-o altă postare recentă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu