Cine e Giorgiana Hosu, propunerea pentru şefia DIICOT

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Giorgiana Hosu este propunerea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, pentru funcţia de procuror şef al DIICOT. 

Printre cele mai cunoscute dosare soluţionate în cariera sa este cel în care omul de afaceri israelian Sorin Beraru a fost anchetat pentru fraudarea cu peste 3,5 milioane de dolari a societăţii CICO. După ce a încercat să o mituiască pe procuroare cu jumătate de milion de euro pentru a renunţa la anchetă, afaceristul a ajuns după gratii, cu o sentinţă de şapte ani de închisoare.

Giorgiana Hosu are şi experienţă de manager. Până să ajungă procuror-şef adjunct al DIICOT, a condus, timp de cinci ani, biroul de combatere a macrocriminalității economico-financiare din cadrul Direcţiei. Ea a intrat în magistratură în 1995 şi a ajuns, după doar trei ani, la Parchetul General, unde a soluţionat dosare până în 2004, când a intrat în DIICOT.

Potrivit declarației sale de avere, aceasta are un credit în valoare de 45.000 lei, scadent la finele lui 2020 și venituri anuale de la PICCJ, DIICOT, in valoare de 10.844 lei, respectiv 98.854 lei.

Cazul Caracal a adus-o în faţa opiniei publice 

În ultima perioada, Georgiana Hosu a fost în atenția reflectoarelor pentru că s-a ocupat de cazul Caracal. Recent, la interviul pentru ocuparea funcției de șef al DIICOT din fața comisiei din Ministerul Justiției, Hosu a recunoscut faptul că în dosarul Caracal instituția a avut deficiențe de comunicare.

Procurorul a spus că își asumă comunicarea defectuoasă de care a dat dovadă instituția în cazul Caracal, însă anchetatorii au lucrat eficient.

„Acest caz a generat o foarte puternică emoție publică și pot să înțeleg că oamenii au simțit că sunt insuficient apărați. Pe de altă parte, daca au existat deficiențe în comunicarea publică, dacă nu am fost suficient de deschiși în comunicarea publică, e un lucru pe care eu trebuie să mi-l asum. Din perspectiva cealaltă, a urmăririi penale, colegii mei au fost extraordinar de efciienți, foarte bine pregătiți, atât procurorii cât și polițiștii. Au făcut un lucru foarte bun și au finalizat dosarul astfel încât probele administrate acolo și readministrate în fața judecătorului să conducă la condamnarea definitivă", a declarat Giorgiana Hosu la acel moment, conform Mediafax. 

Activitatea profesională a Giorgianei Elena Hosu


2013 - prezent-procuror-şef adjunct al DIICOT

2012 - 2013 - procuror-șef al Servicului de combatere a macrocriminalității economico-financiare, DIICOT

2007 - 2012 - procuror-șef al Biroului de combatere a macrocriminalității economico-financiare, DIICOT

2004 - procuror în cadrul DIICOT

1998 - 2004 - procuror în cadrul Parchetului General

1995 - 1998 - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1

1995 - absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii București.


Detalii în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel