Cine erau tracii, cei din care se trăgeau dacii - File de istorie

“Geţii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, așa ne spune Herodot, părintele istoriei. Cine erau geții? Cine erau tracii?

 Deseori întâlnim sintagma ”geto-daci”, așa că cine erau ei? Dacii și geții sunt unul și același popor, cu denumiri diferite în funcție de cine vorbește despre ei. Grecii le ziceau de obicei geți, fără să ignore cealaltă denumire de ”daci” sau ”dai”. Romanii îi numeau daci. Tracii erau marele grup etnic ce stăpânea partea nordică a Peninsulei Balcanice. 
trac

De origine indo-europeană, tracii se împărțeau în două ramuri: cea nordică(din stânga Dunării) și cea sudică(din dreapta Dunării). Ei ocupau o suprafață enormă: de la Marea Egee și vestul Asiei Mici până în mlaștinile Pripetului(Belarus) și de la cadrilaterul Boemiei(Cehia) până dincolo de Nistru. Dacă și pe cimmerieni îi considerăm traci, lucru ce pare destul de plauzibil, atunci limita lor estică trebuie întinsă dincolo de Marea Azov, astfel încât suprafața locuită de traci cuprindea și tot țărmul nordic al Mării Negre. Tracii erau împărțiți în numroase triburi care se luptau între ele. De aceea tracii nu s-au putut uni în fața inamicilor comuni: perși, macedoneni sau romani. Printre neamurile cele mai importante trebuie să îi cităm pe odrizi care locuiau la sud de munții Balcani, în regiunea cuprinsă între țărmul Mării Negre și râul Hebrus(Marița de azi). Ei au ajuns în secolul V î.Hr. sub regele lor Sitalkes, să întemeieze un stat puternic cu o armată numeroasă care i-a ajutat chiar pe atenieni în războaiele lor.

Tracia

Un alt neam tracic important a fost cel al bessilor, care locuiau în bazinul superior al fluviului Hebrus, cuprins între munții Balcani și Rhodope și aveau ca centru mai important Bessapara. O parte din acești bessi au locuit mai târziu în Dobrogea, în satele din jurul cetății Histria și a castrului Ulmetum, conform unor inscripții din secolul II d.Hr. Tot în Dobrogea, în partea de sud, între Callatis(Mangalia) și Odessos(Varna), au locuit crobyzii, un alt neam tracic. Moesii erau așezați între Dunăre și Munții Balcani, mai ales în jumătatea vestică a acestei regiuni. De la ei și-a luat numele viitoarea provincie romană, Moesia.

Cei mai însemnați dintre toate neamurile tracice au fost dacii sau geții. Despre ei vorbesc izvoarele cu cea mai mare admirație. Dacii, la fel ca ceilalți traci, erau împărțiți în mai multe triburi. Locuiau între Tisa, Dunăre, Marea Neagră, Nistru, trecând în unele zone peste aceste hotare. La sudul Dunării se întindeau până în munții Balcani, mai ales la est, în partea dinspre mare. Spre răsărit treceau Nistrul, înaintând până spre Bug, iar la apus, ajunseseră până la Dunărea panonică.

Tracia clasică

Tracia clasică

Tracii se învecinau cu următoarele popoare: spre est, dincolo de cimmerieni cu sciții(de origine iraniană), spre nord cu germanii, iar la nord-est cu slavii. Limita apuseană era reprezentată de germani și celți, iar în Panonia erau ilirii. În sud se învecinau tot cu ilirii. Aceștia din urmă prezentau unele asemănări cu tracii, dar erau un popor deosebit, vorbind o limbă diferită. Ei ocupau jumătatea de apus a Peninsulei Balcanice, de la râul Margus(Morava), spre Marea Adriatică.

În sud, tracii se învecinau cu grecii. Totuși, nu trebuie să ne imaginăm că exista o linie de demarcație precisă între traci și alte popoare, regiunile de graniță prezentând atunci, ca și acum, tot felul de interferențe, cu atât mai mult în antichitate. Unele neamuri germanice sau ilirice de pildă, intrau în masa tracică, după cum de asemeena, unele neamuri tracice formau adevărate insule sau prelungiri în mijlocul populațiilor vecine.

Luptatori traci

Cum trăiau tracii

Iată cum îi descrie Herodot: „Neamul tracilor este cel mai numeros, după cel al inzilor(cei care locuiau la Indus). Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înțelege între ei, el ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternic decât toate neamurile, după socotința mea. Dar acest lucru este cu neputință și niciodată nu se va înfăptui. De aceea sunt aceștia slabi.

Citește și: Care este originea expresiei "a freca menta"

Tracii au mai multe nume, după regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleași la toți, afară de geți, trausi și de acei care locuiesc la nord de Crestonai(zona Salonicului). Despre obiceiurile pe care le au geții, care își spun nemuritori, am vorbit. La trausi găsim aceleași datini ca și la restul tracilor – înafara celor legate de naștere și moarte, când ei fac ceea ce vom arăta. Rudele stau în jurul nou-născutului și plâng nenorocirile pe care va trebui să le îndure nou-născutul, o dată ce a venit pe lume. Sunt pomenite atunci toate suferințele omenești. Când moare cineva, trausii îl îngroapă glumind și bucurându-se. Cu acest prilej ei amintesc nenorocirile de care scapă omul și arată cât este el de fericit în toate privințele.

Herodot

Cei care locuiesc mai sus de Crestonai iată ce obiceiuri au. Fiecare ţine în căsătorie mai multe femei. Când unul din ei a murit, se iscă între femeile mortului mari neînțelegeri, iar prietenii își dau toată osteneala și arată o nespusă râvnă ca să afle pe care din neveste a iubit-o mai mult cel decedat. Femeia socotită vrednică să primească cinstirea este lăudată de bărbați și de femei; apoi e înjunghiată de ruda ei cea mai apropiată. Și după aceea trupul acesteia este înmormântat împreună cu cel al bărbatului ei.

Celelalte femei socot o mare nenorocire aceasta, căci li se duce astfel o foarte mare ocară. Iată și datinile celorlalți traci. Își vând străinilor copiii, iar pe fete nu le păzesc, ci le dau voie să aibă legături trupești cu bărbații care le plac. Își păzesc însă nevestele cu strășnicie, cumpărându-le cu mulți bani de la părinți. Tatuajul este socotit semnul neamului ales, cel netatuat fiind considerat om de rând. În ochii lor, trândăvia trece drept cea mai mare cinste. A munci pământul e lucrul cel mai de rușine, iar când trăiești de pe urma războiului și a prădăciunilor – spun ei – faci un lucru cât se poate de bun. Acestea sunt obiceiurile lor cele mai vrednice de luare aminte.

Zeu trac

Zeu trac

Singurii zei pe care îi cinstesc sunt Ares, Dionysos şi Artemis. Dar regii lor, fără ceilalți cetățeni, cinstesc dintre zei îndeosebi pe Hermes și jură numai pe el, susținând că se trag din acesta. Iată cum se fac înmormântările oamenilor bogați. Expun timp de trei zile cadavrul; apoi jertfesc tot felul de animale și, după un mare ospăț, înainte de care îl jelesc, îl înmormântează pe răposat, fie arzându-l, fie îngropându-l.

Ei ridică apoi o movilă și statornicesc felurite întreceri, la care răsplățile cele mai însemnate se dau luptelor în doi – cum este și firesc acest lucru. Așa se fac înmormântările tracilor”.

Mormant trac din Bulgaria

Mormânt trac din Bulgaria

Herodot, deși considerat părintele istoriei, scrie într-o perioadă în care rigoarea științifică a istoriei era destul de precară. În ciuda faptului că era bine intenționat, marele istoric grec scrie adesea pe baza celor auzite în jurul său, făcând confuzii de locuri, persoane sau evenimente. Multe din regiunile pe care le descrie nu le-a vizitat vreodată.

Viziunea lui Herodot asupra tracilor este conformă uneori cu mentalitatea elenilor asupra celor care nu erau greci, deci barbari: necivilizați, grosolani, cu obiceiuri din cele mai ciudate. De exemplu, este dificil de probat dacă tracii își vindeau copiii, posibil să fi fost vorba de copiii inamicilor învinși. Menționează că tracii îi cinstesc pe Ares, Dionysos şi Artemis. Este evident vorba despre niște echivalenți traci ai zeităților grecești, dar Herodot nu dă detalii asupra numelor acelor divinități sau aspecte particulare ale lor. Dincolo de unele inadvertențe, scrirea lui Herodot rămâne destul de fidelă realității constatate arheologic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel