Dr. Adriana Pistol este noul preşedinte al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19, după ce Adrian Streinu Cercel a fost demis de Nelu Tătaru.
Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol, a fost numită în locul profesorului doctor Adrian Streinu-Cercel, care a fost înlocuit joi din această funcţie, de către ministrul Nelu Tătaru.
Adriana Pistol a studiat Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, București între anii 1982-1988. Între 1991-1994 a fost medic rezident epidemiolog, în 1994 a devenit medic specialist epidemiolog, în 1999 a deținut titulatura de medic primar în specializarea sa, ulterior în anul 2014 devenind medic în științe medicale, UMF Carol Davila, București.
Specializările au avut loc între 1999-2000, anume Mastre în Managemantul Serviciilor de Sănătate.
În ceea ce privește măsurile luate de autoritățile sanitare din România după ce Organizația Mondială a Sănătății a atenționat asupra iminenței unei pandemii, Directorul Centrului de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a transmis că OMS a adus de mai mulți ani în discuție posibilă pandemie de gripă, dar avertizarea din 2019 nu a fost pentru această formă de coronavirus, COVID-19.
„O astfel de pandemie de coronavirus nu a fost luată în calcul de nimeni. Toate statele au avut plan de pregătire pentru pandemie încă din 2006, iar acesta a fost modificat în 2009. Această ultimă variantă este utilizată acum de toate statele lumii, pentru că și coronavirusul se transmite la fel precum virusul gripal", a explicat Adriana Pistol, citează cancan.ro
- Director Centrul National pentru Supraveghere si Controlul Bolilor Transmisibile, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică din 01.01.2005 pana in prezent
- Director General, Institutul National de Sanatate Publica Ianuarie 2010 – Iunie 2014
- Sef serviciu supraveghere bolilor transmisibile – Directia Generala de Sanatate Publica Ministerul Sanatatii 2002-2004
– Organizarea Centrului de Supraveghere si Control a Bolilor Transmisibile ca structura nationala de supraveghere in Romania
– Organizarea si coordonarea sistemului national de supraveghere a bolilor transmisibile
– Organizarea si coordonarea sistemului de alerta si raspuns rapid in domeniul bolilor transmisibile
– Reprezentarea pentru organele competente pe supraveghere, raspuns si training din ECDC, raportare TESSy (representation of the ECDC Competent Body for surveillance, response and training and TESSy nominator)
– Nominalizarea punctelor de contact specifice pe boli la cererea ECDC
– Diseminarea comunicatelor de presa ale ECDC-ului catre institutiile importante
– Participarea la grupurile de lucru ale expertilor pe Hepatita B si C organizate de ECDC
– Participarea la proiectul de cercetare FP7 – retelele FLUMODCONT si retele EU: EUVAC, DIPNET, VACSAT si EpiSouth
– Conducerea proiectului de cercetare PATGEN, iunie 2005 –septembrie 2008, finantat de Ministerul Cercetarii din Romania, in parteneriat cu Institutul Cantacuzino.
– Dezvoltarea legislatiei in domeniul bolilor transmisibile (ex. un nou sistem de raportare si flux de informatii implementat din anul 2009, definind sistemul de alerta rapida)
– Coordonarea Programului National de Imunizari si activarea ca focal-point al OMS–ului in timpul Saptamanii Europene a Vaccinarii in anii 2007-2009
– Organizarea sesiunilor de training in epidemiologie (ex: 3 saptamani de training in martie 2005, finantate de Fondul Global)
– Lector in cadrul sesiunilor de training (ex. 4 sesiuni regionale a cate 3 zile de training pentru supravegherea gripei si gripei aviare la oameni), organizate de USAID in 2006-2007
– Reprezentarea Ministerului Sanatatii in Comitetul Retelei Comunitare de supreaveghere a bolilor transmisbile organizat in baza Deciziei EU 2119/98/EC (Network Commitee)
– Participarea in calitate de consultant temporar al OMS in grupuri de lucru pentru elaborarea strategiei de eliminare a rujeolei si a Sindromului Rubeolic Congenital, organizarea unor campanii de vaccinare in masa (2005)
– Pact de stabilitate, Manager de Proiect National pentru Bolile Transmisibile – 2007
– Misiunea de experti TAIEX in „Imbunatatirea indicatorilor de sanatate" in Republica Moldova (Decembrie 2007)
– Lector pentru "Introducere in cursurile de training in epidemiologie" in Turcia, parte a proiectului ESCCDS (2-22 Martie 2008)
– Participarea in calitate de consultant temporar al OMS la Evaluarea planului de pregatire pentru pandemie in Republica Moldova (octombrie 2008)
– Participant ca expert OMS in misiunea de" Evaluare a supravegherii bolilor prevenibile prin vaccinare (rujeola, rubeola, sindrom rubeolic congenital, paralizie acuta flasca) si reactiilor adverse postvaccinale indezirabile, cu finantare de OMS Europa – august-noiembrie 2009
– Lector la sesiunile de pregatire a mediclior de familie participanti in sistemul sentinela de supraveghere a infectiilor respiratorii acute, cu finantare de OMS Europa – noiembrie 2009
– Participare ca expert al ECDC in misiunea de evaluarea a sistemului national de supraveghere a bolilor transmisibile in vederea integrarii in UE din Turcia, 2015
– Participare ca expert al ECDC in misiunea de evaluarea a sistemului national de supraveghere a bolilor transmisibile in vederea integrarii in UE din Fosta Republica Iugoslava Macedonia, 2016
– Participare ca expert al ECDC in misiunea de evaluarea a sistemului national de supraveghere a bolilor transmisibile in vederea integrarii in UE din Albania, 2017
– Participare ca expert exter al GFA Consulting Group in proiectul "Imbunatatirea Calitatii si Eficientei Serviciilor de sanatate", Republica Moldova, 2018
– Memebru al Management Bord al ECDC
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu