Cine este adversarul lui Djokovic în semifinalele turneului de la Roland Garros

Novak Djokovic, băgat în ședință de sponsorul principal
Novak Djokovic, băgat în ședință de sponsorul principal

Tenismanul sârb Novak Djokjovic, numărul unu mondial, s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, învingându-l în patru seturi, 4-6, 6-2, 6-3, 6-4, pe spaniolul Pablo Carreno Busta, într-o partidă care a durat ceva mai mult de trei ore.

Djokovic, care a acces pentru a zecea oară în penultimul act al competiţiei de la Paris, şi-a luat cu această ocazie revanşa în faţa lui Carreno Busta, adversarul său în meciul care i-a adus descalificarea în optimi la US Open, după ce a lovit în mod involuntar cu mingea o arbitră de linie.

Jucătorul sârb, în vârstă de 33 ani, nu s-a aflat însă în cea mai bună formă fizică a sa, acuzând dureri la gât şi umeri pe parcursul jocului, dar a putut evolua până la finalul după ce a primit îngrijiri medicale.

Liderul clasamentului ATP se va lupta pentru un loc în finală cu grecul Stefanos Tsitsipas, numărul 6 mondial, care a dispus la rândul său, cu 7-5, 6-2, 6-3, de rusul Andrei Rublev.

Djokovic şi Tsitsipas s-au întâlnit de cinci ori până acum, avantajul fiind de partea sârbului (3-2), însă grecul a obţinut ambele victorii în turnee Masters 1.000, iar aceasta este prima lor confruntare în Marele Şlem.

În cealaltă semifinală, spaniolul Rafael Nadal, deţinătorul titlului, locul 2 ATP, îl va avea adversar pe argentinianul Diego Schwartzman, numărul 14 mondial. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel