Contestat, dar în același timp și adulat, Cezar Ouatu a fost puțin mediatizat în țară până la câștigarea locului pentru a reprezenta România la Eurovision.
Născut la Ploiești, într-o familie de muzicieni, Cezar Ouatu a frecventat cursurile Liceului de Muzică şi Arte din municipiu. După studii de pian şi cor a început, în 1998, să studieze canto şi muzica barocă, descoperindu-şi vocea de contratenor. În 2001 a fost admis la Conservatoriul "Giuseppe Verdi" din Milano, la clasa celebrei profesoare Margaret Hayward, şi a absolvit în 2004 cu calificativul maxim. În paralel, el a urmat cursuri de măestrie cu Jordi Savall, Sara Mingardo, René Clemencic şi Mariana Nicolesco, scrie libertatea.ro.
Contratenorul deţine mai multe premii internaţionale la concursuri de prestigiu printre care: Francisco Viñas - Barcelona (cel mai bun contratenor), Competizione dell'Opera din Dresda (premiul întâi absolut), Riccardo Zandonai Riva del Garda - premiul special al juriului, Renata Tebaldi - San Marino (premiul baroc), Spiros Argiris - Sarzana (premiul întâi absolut) şi Hariclea Darclée - Brăila (premiul de excelenţă).
Citește și: Angela Gheorghiu și Cezar Ouatu, noul cuplu din showbiz-ul românesc
Contratenorul Cezar Ouatu este invitat în permanenţa să susţină recitaluri în Italia şi în întreaga lume, fiind colaborator al ansamblurilor Cappella Musicale din Lodi şi Corul Claudio Monteverdi din Crema. Datorită acestor solicitări are un repertoriu în care se regăsesc creaţii importante ale genului: "Dixit Dominus" de G.F Händel, "Te Deum" de H. Purcell, "Nisi Dominus" şi "Stabat Mater" de A. Vivaldi, "Requiem" de F. Cavalli, "Carmina Burana" de Carl Orff. La San Marino, în august 2007, a obţinut un succes considerabil într-un recital cu arii de G.F. Händel şi A.Vivaldi realizat în colaborare cu ansamblul baroc "Venti, turbini" dirijat de Sergio Ciomei.
De asemenea, Cezar va apărea pe scenă alături de soprana Angela Gheorghiu, la concertul lui Andrea Bocelli de la Bucureşti, pe 25 mai, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu