Dansatorul Darius Mabda a câștigat premiul de originalitate, în valoare de 10.000 de euro, în cadrul finalei emisiunii Românii au Talent.
Micul orădean, în vârstă de doar 14 ani, a făcut spectacol în cadrul celui mai nou sezon al emisiunii fenomen.
“Nivelul este fără precendent. Ăsta a fost cel mai spectaculos număr! Am urmărit un număr perfect!”, a spus Andi, după momentul lui Mabda din semifinală.
“Ești cel mai potrivit să câștigi!”, l-a completat Dragoș Bucur.
Acesta a fost propulsat în semifinale după ce a primit Golden Buzz-ul lui Mihai Bobonete.
View this post on Instagram
„Sunt uluit de performanța ta, sunt uluit de ce s-a întâmplat acum pe scenă, nu știu de unde ai venit, dar mi-ai umplut inima de bucurie”, a spus atunci juratul care i-a oferit biletul către semifinală.
Puteți urmări momentul lui de la preselecții aici.
"Am fost dintotdeauna atras de dans. Intru într-o transă atunci când mă mişc", explica el atunci.
View this post on Instagram
"Mi-a fost teamă că nu se va acomoda. Am vrea şi să îl supraveghem mai mult. E greu pentru că nu e lângă noi. Dar se descurcă. Vrea să muncească pentru a ajunge acolo unde îşi doreşte", povestea mama sa, Daciana Mabda.
Darius a participat şi la numeroase competiţii, iar cel mai recent, duminică, în 13 martie, la Bucureşti, adolescentul a obţinut trofeul Best Male Talent şi calificarea în etapa finală a concursului internaţional Dance Star care va avea loc în Croaţia, a anunţat, pe Facebook, şcoala de coregrafie la care învaţă băiatul.
View this post on Instagram
Darius Mabda are 13 ani și este din Oradea, dar studiază la o școală de coregrafie din Cluj.
Acesta a povestit că locuieşte într-un internat din Cluj-Napoca, fiind elev la Liceul "Octavian Stroia". Părinţii au rămas în Oradea, unde mama lucrează ca secretară la o firmă de construcţii, iar tatăl său este pensionar, după ce a lucrat în poliţie.
Adolescentul a muncit un an și și-a făcut singur coregrafia pe care a prezentat-o pe scena de la Românii au Talent, sezonul 12.
”Mă numesc Darius Mabda, am 13 ani și sunt din Oradea. Mă ocup cu dansul. Tatăl meu este la pensie, a fost polițist, iar mami este secretară la o firmă de construcții.”
„Mă uitam la televizor și vedeam alți copii care dansează și mi-a plăcut foarte mult și i-am înnebunit pe părinții mei până m-au dus la dans, acum cinci ani.”
„Am fost dintotdeauna atras de dans, atunci când auzeam muzică simțeam o plăcere și îmi venea să dansez tot timpul.”
„Acum stau singur la Cluj la internatul școlii de coregrafie. Mama mă sună în fiecare zi, mă întreabă mereu dacă am mâncat, dacă m-am odihnit, dacă mi-am făcut temele, este foarte îngrijorată pentru mine.”
„Cel mai mare vis al meu este dacă o să devin balerin, e să ajung la Teatrul Balșoi, iar dacă mă duc pe dans contemporan vreau să ajung în Canada. Mă antrenez în fiecare zi între două și patru ore. Muncesc pentru că îmi place ceea ce fac”, a spus Darius în preselecțiile de la Românii au Talent, sezonul 12.
Darius a ajuns finalist la Românii au Talent și are o șansă inclusiv la marele premiu în valoare de 120.000 de euro, pe lângă cel de popularitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News