Deputatul PSD Florentin Gust a ieșit la rampă în ultima perioadă cerând demisia ministrului de Interne, Radu Stroe, cea a ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa, și excluderea din PNL a senatorului Tudor Chiuariu, condamnat săptămâna aceasta la 3 ani și jumătate de închisoare cu suspendare. Gust este un traseist aparte, care de-a lungul unui an a trecut de la PSD la PC, apoi a activat o perioadă ca independent, ulterior s-a înscris în PDL, iar acum este parlamentar din partea PSD.
Marți, 21 ianuarie, deputatul Gust trimitea un comunicat de presă care surprindea prin fermitate. Mai mult, el a fost singurul din USL care a îndrăznit să ceară demisia unui ministru liberal și a unuia social-democrat. Primul, Radu Stroe, a demisionat, în timp ce Mircea Dușa încă mai primește reproșuri vis-a-vis de rolul armatei în cazul accidentului aviatic din Apuseni. "Dacă acest lucru nu se întamplă, atunci primul-ministru ar trebui să facă uz de prerogativa revocării lor din funcție. Faptele sunt de o asemenea gravitate încât semnalul demisiilor sau al demiterilor ar fi în măsură să zguduie un sistem (de) altfel anchilozat și nepregătit să răspundă realității din teren", spunea Gust.
Într-un comunicat de presă remis miercuri, Florentin Gust îi cere președintelui PNL, Crin Antonescu, să-l excludă din partid și implicit din alianța USL pe Tudor Chiuariu, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu.
Florentin Gust Băloșin a fost ales deputat în circumscripția electorală nt. 17 Dolj, colegiul uninominal nr. 4. Până în prezent a avut 5 luări de cuvânt, 3 declarații politice și 12 propuneri legislative inițiate.
Gust a cunoscut celebritatea datorită unui episod stânjenitor, petrecut în vara anului trecut. Invitat la o emisiune televizată, social-democratul a fost întrebat cine este ministrul Economiei. Primul său răspuns a fost Ovidiu Silaghi, pentru ca mai apoi să-l indice pe Eduard Hellvig. Funcția de ministru al Economiei era ocupată de liberalul Daniel Chițoiu, la acel moment și președinte interimar al PNL. "Este de la PNL, îmi scapă acum, am un lapsus în cea ce privește numele. Pot să vi-i spun pe toți ai PSD-ului dacă vreți", a mai spus Gust, înainte ca moderatorii să-l numească pe Chițoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu