Secretarul de stat Ionel Florian Lixandru a fost prima propunere din PSD pentru preluarea portofoliului de Ministru al Educaţiei, dar a fost respinsă în CExN. Postul a devenit vacant, după ce Ecaterina Andronescu a fost îndepărtată din Guvern de Viorica Dăncilă, ca urmare a unor declaraţii privind cazul Caracal.
Prof. Ionel - Florian LIXANDRU a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune în anul 1998, după care şi-a început activitatea ca profesor la Catedra de Contabilitate, de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu" din Bucureşti.
După o bogată activitate managerială ca director de școală în perioada 2006-2012, ocupă la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, funcţia de inspector școlar general adjunct, iar în luna martie 2015 este numit în funcţia de inspector școlar general, până în martie 2018. Este, în prezent, doctorand în domeniul Managementului Educaţional al Universităţii Bucureşti, absolvent de master în același domeniu și a urmat mai multe stagii de formare în străinătate, în țări precum Italia, China, Franța, Suedia, Spania, Turcia sau Austria.
Printre cele mai importante realizări profesionale se numără rezultatele obținute în activitatea didactică, precum și cele din domeniul managementului educațional, recompensate cu diverse premii, diplome și distincții. Experienţa profesională strânsă în peste 20 de ani de activitate didactică în învăţământul preuniversitar reiese şi din bogata activitate ştiinţifică. Este autorul mai multor manuale, auxiliare curriculare, ghiduri practice, studii, dar și al unor articole publicate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu