Cine este Leonard Gabriel Baraboi, noul șef al Statului Major al Forțelor Aeriene

Sursa foto: Facebook Baza 95 Aeriană "Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu"
Sursa foto: Facebook Baza 95 Aeriană "Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu"

General-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit în funcția de șef al Statului Major al Forțelor Aeriene.

În acest context, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a subliniat că Forțele Aeriene se află în plină desfășurare a programului de înzestrare cu aeronave multirol F-16 și se pregătesc pentru cel mai important program de achiziții din istoria Armatei României, avioanele de generația a V-a, F-35. De asemenea, ministrul a subliniat importanța operaționalizării tuturor sistemelor de apărare antiaeriană PATRIOT.

"Sunt convins, domnule general-maior Baraboi, că veţi reuşi să menţineţi pentru Forţele Aeriene Române cursul planificat şi aşteptat, cel care duce către atingerea statutului de categorie de forţe a secolului XXI, dotată cu tehnologie de ultimă generaţie, încadrată cu oameni cu înalte competenţe în utilizarea acesteia, care au la dispoziţie resursele de care au nevoie şi, cel mai important, care sunt motivaţi să îşi îndeplinească la cele mai înalte standarde misiunile încredinţate", a declarat ministrul Tîlvăr, potrivit Agerpres.

"Avem în derulare proiecte majore"

Generalul Gheorghiţă Vlad, șeful Statului Major al Apărării, a subliniat că, în contextul procesului de consolidare accelerată a capacităţii defensive a Armatei României, "avem în derulare proiecte majore care privesc într-o măsură semnificativă Forţele Aeriene".

Înalți oficialii au participat și la ceremonia de numire în funcție a noului director al Statului Major al Apărării, generalul de brigadă Valentin Brînzei, a noului șef al Secției Asistență Religioasă a Statului Major al Apărării, preotul militar Sorin Pitic, precum și a altor ofițeri și subofițeri din Statul Major al Apărării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel