Deputatul Oana Florea este propunerea PSD pentru Ministerul Fondurilor Europene.
În vârstă de 43 de ani, Oana Florea a fost aleasă deputat pe listele PSD București, pe data de 21 decembrie 2016. În trecut a fost consilier la Parlamentul României, profesor de limba engleză, director al unei societăți comerciale și director executiv al FACIAS.
Din noiembrie 2017, până în februarie 2018 a fost vicelider al PSD. Oana Florea a fost asistent acreditat la Parlamentul European în perioada 2014-2016, potrivit CV-ului sau de pe site-ul Camerei Deputaţilor. De asemenea, în perioada în care a fost membru al Partidului Conservator, a fost asistent al Mariei Grapini, în 2015, scrie Replica.
În 2013, Oana Florea era vicepreşedinte al PC Bucureşti. În perioada 2009-2014, a fost director executiv al Fundaţiei pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS).
În anul 2001, a fost consilier la cabinetul unuia dintre chestorii Camerei Deputaţilor. Are un master în Drept Internaţional şi Drept European, la Institutul de Drept şi Relaţii Internaţionale "Nicolae Titulescu", din Bucureşti. În anul 1997 a absolvit acelaşi institut, fiind licenţiată în Drept cu specializare în Drept şi relaţii internaţionale.
2016-Prezent
Deputat - Camera Deputaţilor, Parlamentul României
01.07.2018 - prezent
Preşedintele Delegaţiei Parlamentului României la Grupul Comun de Control Parlamentar asupra EUROPOL
12.02.2018 - prezent
membru în Comisia permanent comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului asupra Serviciului Român de Informaţii
2016 - 12.02.2018
vicepreşedinte Comisia Juridică, de disciplină şi Imunităţi
06.07.2017 - 12.02.2018
Preşedinte Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial
2014-2016
Asistent parlamentar acreditat - Parlamentul European, Bruxelles (Belgia)
2009-2014
Director executiv - Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (F.A.C.I.A.S.), Bucureşti (România)
2005-2009
Director S.C. Mister Net S.R.L., Bucureşti (România)
2002-2003
Profesor de limba engleză - Heorum Kindergarten and Eastern Institute (Republica Coreea - Coreea de Sud)
2001
Consilier - Cabinet chestor Camera Deputaţilor - Parlamentul României, Bucureşti (România)
1998-2001
Consilier juridic - Direcţia pentru protecţia copilului , Bucureşti (România)
23.04 - 18.05.2018
Program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională „Securitate şi bună guvernare" la Colegiul Naţional de Apărare / Universitatea Naţională de Apărare „Carol I"
2010-2011
Master în Drept Internaţional şi Drept European
Institutul de Drept şi Relaţii Internaţionale "Nicolae Titulescu", Bucureşti (România)
1993-1997
Licenţă în Drept cu specializare în Drept şi relaţii internaţionale
Institutul de Drept şi Relaţii Internaţionale "Nicolae Titulescu", Bucureşti (România)
1989-1993
Bacalaureat cu specializare financiar-contabilă
Liceul Economic "A. D. Xenopol", Bucureşti (România)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News