EXCLUSIV  Cine este Pălălău, consilierul local din Giurgiu, cu un succes uriaș în afaceri. Firma la care este acționar, 100 de contracte prin cumpărare directă, toate, evident, în Giurgiu

foto Facebook/ George Pălălău
foto Facebook/ George Pălălău

Un simplu consilier local? Nu și Pălălău! Cu un parcurs ciudat, aparent nestatornic pe funcții, ascuns în lista de consilieri locali, și fără susținerea oficială a unui partid, consilierul local al Primăriei Municipiului Giurgiu pare furnizorul serviciilor tuturor instituțiilor de stat din județ, de la școli, la ambulanță, poliție și nu numai. Cu atribuire directă, desigur! E bine de știut că nu este deranjat de ANI, ca să lămurim de la bun început, deși în trecut numele său a mai apărut în acest context în presă. 

Gheorghiță Stelian Pălălău este consilier local la Primăria Municipiului Giurgiu, fiind un susținător permanent al primarului Adrian Anghelescu, conform informațiilor din presă. De altfel, continuitatea sa în Primărie s-ar datora tot liberalilor, care l-au susținut pentru această funcție. Anterior, el a trecut pe la mai multe partide. Din august 2023, a fost numit director al Zonei Libere Giurgiu. România are șase zone libere. Acestea reprezintă teritoriul vamal al unui stat unde nu se percep taxe vamale de import, cu o politică fiscal specială. 

Dacă până în 2021, Zona Liberă Giurgiu era pe profit, în 2023 a avut pierderi de 800.000 lei. În 2024, Gheorghiță Stelian Pălălău afirma că Regia are nevoie de 700.000 de lei doar pentru supraviețuire: ”Măsurile  de redresare sunt greu de identificat de a relansa Zona Libera, întrucât banii nu se pot aduce peste noapte. Am încercat să reduc cheltuielile, lună de lună, reușind  să economisim în jur de 100  de mii de lei, atât din salarii cât și din cheltuielile care nu erau absolut necesare”. 

Parcursul lui Gheorghiță Stelian Pălălău

A activat în Romextera Bank, unde după doar un an ajunge director al sucursalei, funcție în care stă doi ani, între 2008 și 2010. În anul 2012 este ales consilier județean pe listele PP-DD, însă după doi ani trece la PSD, presa locală scriind că a fost vorba de o revenire la PSD, acesta fiind fostul președinte al organizației de tineret a PSD din județ. În anul următor ajunge director al firmei primăriei Giurgiu Servicii Locale, unde este și președintele Consiliul de Administrație. În anul 2017, este revocat din funcțiile avute în firmele locale, Giurgiu Servicii Locale și Pază Publică Giurgiu SA, însă se angajează la Parlament expert la cabinetul unui parlamentar. În anul 2018, este angajat în cadrul MAE consilier de gradul II la cabinetul unui secretar de stat, arată Fanatik

Firma unde este acționar Pălălău, succes uriaș în contracte cu statul

Ceea ce a atras atenția este firma lui Gheorghiță Stelian Pălălău, de construcții interioare, Decor Euro Construct SRL. El deține 40% din capitalul social al companiei. Firma îi aducea din dividende 60.000 de lei în 2020 și de trei ori mai mult în 2021, 180.000, conform sursei citate, odată ce a devenit consilier local, pe listele ProRomânia, în 2020.

În 2021, firma a atins un vârf al contractelor publice, cu valoare de peste 500.000 de lei. Din 2018, aceasta a reușit zeci de astfel de contracte. Printre contracte, s-au făcut inclusiv cu Autoritatea Navală Română. Chiar Administrația Zonei Libere Giurgiu a făcut achiziții directe de la firma consilierului local, care se pare că nici în ziua de astăzi nu este deranjat de, eventual, Agenția Națională de Integritate, pentru că, prin prisma funcției obținute prin vot, poate influența astfel de achiziții directe. Consilierul local ar trebui, în final, să reprezinte, în instituția statului care-l plătește, interesele cetățeanului, nu ale firmei deținute. 

În contextul celor mai sus prezentate, DCNews a consultat istoricul contractelor Decor Euro Construct SRL din august 2023 până astăzi. Conform datelor din SEAP, Licitații publice, de la sfârșitul lui august 2023 până în 2025 inclusiv, firma la care este acționar Pălălău a încheiat 100 de contracte cu statul, prin cumpărare directă. Majoritatea contractelor au fost făcute cu instituții publice din Giurgiu, cel mai des fiind vorba despre Giurgiu Servicii Locale S.A. și GIURGIU SERVICII PUBLICE SA. Primării, Ambulanță, Poliția de Frontieră, licee, colegii, Casa de Asigurări de Sănătate Giurgiu, DSVSA Giurgiu completează lista de contracte cu statul ale Decor Euro Construct SRL, care pare că are activitate limitată doar la un județ. 

Precizăm că Gheorghiță Stelian Pălălău, consilierul local, să nu uităm, mai este asociat al unei firme în proporție de 50%, iar pe alta o deține în totalitate. Decor Euro Construct SRL a înregistrat o scădere până-n 2016, când, brusc, a ”explodat” cifra de afaceri care a ajuns de la 128 de mii de lei a ajuns la aproape 3 milioane de lei astăzi. În 2021, cel mai înfloritor an, a depășit 3 milioane de lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel