Cine este piromanul de la Palatul Parlamentului. Ar fi avut probleme cu legea în Italia și spunea că e în depresie

Sursa Foto: B1 TV
Sursa Foto: B1 TV

Bărbatul care a încercat să incendieze Palatul Parlamentului a fost identificat.

Publicitate

Camerele de supraveghere din Parlament au surprins exact momentul în care a pornit incendiul. În imagine apare un bărbat care se află în magazinul de suveniruri, la intrarea S2, cea pentru vizitatori. După ce a stropit cu un lichid prin magazin, imediat au apărut flăcările. 

"În jurul orei 13,50, la obiectivul Palatul Parlamentului, în zona unui magazin de suveniruri, aflat în proximitatea Sălii de expoziţii 'Constantin Brâncuşi', un bărbat a dat foc unor bunuri pe care le avea în posesie, după care a plecat de la faţa locului. Menţionăm faptul că, în zona producerii evenimentului, accesul este liber, conform Regulamentului de Acces în Camera Deputaţilor şi Senat, până la filtrele de control şi securitate ale SPP. De asemenea, este foarte important de precizat că bărbatul nu a pătruns în zona de securitate din incinta clădirii", au informat poliţiştii.

"Am intervenit pentru stingerea unui incendiu ce s-a produs la Palatul Parlamentului, Sala Constantin Brâncuși. Incendiul s-a produs într-o încăpere pentru vizitatori, pe o suprafață de 30 mp. Au ars elemente textile și de birotică. În urma evenimentului nu sunt persoane rănite", a transmis ISU.

"Incendiul a fost lichidat de către efectivele IGSU, fără a rezulta persoane rănite, ci doar pagube materiale. La faţa locului au fost direcţionate efective din cadrul DGJMB, DGPMB, IGSU, SPP", a precizat Jandarmeria,

O vizitatoare a făcut un atac de panică în momentul în care a văzut focul. Vânzătoarea a reușit să scape din incendiu, deși a fost stropită cu benzină. Porțile de acces au fost închise, iar vizitatorii nu mai au voie să intre în clădire.

Cine este bărbatul care a încercat să incendieze Palatul Parlamentului

Potrivit surselor Antena 3 CNN, "bărbatul care a încercat să incendieze Palatul Parlamentului a fost identificat. Polițiștii au făcut mai multe verificări la domiciliile acestuia. Se pare că este vorba despre un individ care care și-a petrecut ultimii ani în Italia, muncind ca lucrător necalificat.

Conform surselor, respectivul bărbat a avut probleme cu lege în străinătate. El ar fi fost prins conducând sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În ultimele luni s-a întors în România, fără a avea o relația apropiată cu familia, implicit cu copiii săi. Aceștia din urmă au fost găsiți de polițiști cu scopul de a obține mai multe informații.

Inculpatul și-a închis telefonul mobil. Cea mai mare parte din traseul său a fost refăcută de către agenți, pentru că au fost identificate mai multe camere de supraveghere. Mai exact, după ce a incendiat materialele textile a fugit spre poarta de la Parlament dinspre Parcul Izvor. Apoi, în pas alert a mers spre Parcul Izvor, urmând să ajungă la stația de metrou Izvor. Nu a fost identificat de camerele de supraveghere din stația de metrou. Ulterior, a fost surprins în apropiere de Institutul Național de Statistică.

Chiar dacă nu a fost încă găsit, autoritățile competente i-au întocmit un profil, având în vedere că a avut mai multe probleme în ultima perioadă. Bărbatul le-ar fi povestit apropiaților că este în depresie și că este foarte supărat. Nu a fost găsită o legătură directă între el și vânzătoarea din magazin. Actul este considerat unul premeditat, din cauza sticlei cu substanță inflamabilă", a spus Georgiana Murgilă, reporter Antena 3 CNN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel