Cine este premierul din Europa care a primit porecle precum ”Domnul Cadou” și ”Socialistul de şampanie”

foto: Freepik
foto: Freepik

Află în articol cine este prim-ministrul criticat pentru acceptarea unor cadouri scumpe, primind porecle din partea jurnaliștilor, precum ”Domnul Cadou” și ”Socialistul de şampanie”! 

Citește și - Premierul britanic Keir Starmer o laudă pe Giorgia Meloni, prim-ministrul Italiei, pentru combaterea migrației - FOTO

Este vorba despre premierul laburist britanic Sir Keir Starmer, care este criticat pentru acceptarea unor cadouri în valoare de peste 100.000 de lire sterline de la sfârşitul anului 2019, mai mult decât oricare alt membru al parlamentului, scrie joi agenția AFP, conform Agerpres. Printre cadouri se numără rochii pentru soţia sa, bilete la partide de fotbal sau la concertul Taylor Swift.

Donații legale, făcute în timp ce era liderul opoziției

Cele mai multe dintre aceste donaţii, care sunt legale şi au fost declarate în registrul parlamentului, au fost făcute în timp ce Keir Starmer era liderul opoziţiei laburiste, însă el a continuat să beneficieze de ele după ce s-a instalat la Downing Street în urma victoriei partidului său în alegerile legislative organizate în luna iulie. Subiectul se regăseşte de câteva zile în presa britanică, aceasta în timp ce guvernul condus de Starmer avertizează populaţia că este nevoie de eforturi în faţa constrângerilor bugetare.

Starmer vrea să eliminare subvenţii energetice pentru zece milioane de pensionari

Sir Keir Starmer a anunţat astfel eliminarea unor subvenţii energetice pentru zece milioane de pensionari, o măsură foarte controversată. Conform unei investigaţii Sky News, Keir Starmer a primit cadouri în valoare de cel puţin 107.145 de lire sterline (127.278 de euro) începând din decembrie 2019, mult mai mult decât orice alt membru al Camerei Comunelor. Pe locul doi, şi cu o sumă considerabil mai mică, 40.289 de lire sterline în cadouri, se află un alt parlamentar laburist, deputata Lucy Powell.

Principalul donator al lui Starmer

Principalul donator al lui Starmer este Waheed Alli, un multimilionar membru al Camerei Lorzilor. Suma totală a cadourilor oferite de acesta se ridică la 39.122 de lire sterline, pentru cazări, 'haine de lucru' (în valoare de 16.200 de lire sterline) şi mai multe perechi de ochelari. Keir Starmer, un fan al clubului londonez Arsenal, a primit invitaţii la meciuri de fotbal în valoare de peste 40.000 de lire sterline.

Poreclele primite

Biletele pentru concertul Taylor Swift la care a fost împreună cu soţia sa în iunie valorau aproximativ 4.000 de lire sterline. Soţia sa, Victoria, a primit haine de firmă în valoare de peste 5.000 de lire sterline. Acest cadou primit tot din partea lui Waheed Alli nu a fost declarat de Keir Starmer în registrul parlamentar. Presa conservatoare are aşadar material suficient pentru critici la adresa noului premier. În faţa dezvăluirilor ”şocante”, cotidianul Daily Mail l-a poreclit ”Sir Freebie” (Domnul Cadou) şi scrie despre ”Socialistul de şampanie”.

Este atacată ”ipocrizia” lui Keir Starmer

De asemenea, deputata Kemi Badenoch, intrată în cursa pentru postul de preşedinte al Partidului Conservator, atacă în publicaţia The Sun 'ipocrizia' lui Keir Starmer, care atunci când era în opoziţie afirma adesea despre foarte înstăritul fost premier conservator Rishi Sunak că s-a 'deconectat' de oamenii simpli. Intervievat luni pe tema cadourilor primite, Keir Starmer s-a apărat în privinţa invitaţiilor la meciurile echipei Arsenal, motivând că nu poate sta în tribune 'din motive de securitate'. 'Să nu merg vreodată la un meci cu Arsenal pentru că nu pot accepta o invitaţie, aceasta este puţin cam mult', a mai spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel