Roxana Simona Momeu a fost numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei.
Decizia prim-ministrului Nicolae Ciucă a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Conform presei locale, noua numită în funcția de secretar de stat în Ministerul Justiției este avocată, originară din Arad.
Membră a Partidului Social Democrat, Roxana Simona Momeu ocupă locul rămas vacant după plecarea judecătorului Otto Sandor Szep.
”Voi încerca, prin tot ceea ce îmi stă în putință, profesional, să reprezint cu cinste Aradul din funcția de secretar de Stat la Ministerul Justiției. E o onoare și o obligație morală deosebită și sper să mă ridic la înălțimea încrederii acordate, pentru prestigiul orașului meu. Mulțumesc tututuror colegilor mei social-democrați pentru că au crezut și cred în mine, suntem o echipă puternică și singurul nostru scop este de a ne pune în slujba arădenilor și a tuturor românilor!” a scris Roxana Momeu, pe Facebook.
Citește și:
Comisia specială pentru legile justiţiei a finalizat dezbaterile pe articole la proiectul de lege privind organizarea judiciară, raportul urmând să fie dat la începutul săptămânii viitoare.
Printre amendamentele adoptate se numără şi cel referitor la transferul bugetului instanţelor de la Ministerul Justiţiei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acest proces ar urma să aibă loc etapizat, în şase luni, urmând să fie emise norme legislative în acest sens. Prezent la dezbateri, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a explicat de ce procesul privind transferul bugetului, care cuprinde cheltuieli de personal şi administrative, este unul de durată, notează Rador.
”Sunt o serie de chestiuni tehnice de organizat, necesită timp. Dar nu vorbim aici de termen de prorogare a transferului bugetului. Aici scrie negru pe alb: se transferă, dar aşa o operaţiune nu se poate întâmpla peste noapte, altfel noi am fi bucuroşi cu tot cu cele câteva mii de procese pe care le avem, decurgând din buget” a spus Cătălin Predoiu.
Comisia specială urmează să adopte luni raportul la proiectul privind organizarea judiciară, iar mâine de la ora 13:00 vor începe dezbaterile pe articole asupra proiectului de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Statul de funcţii al Consiliului Superior al Magistraturii va fi suplimentat prin înfiinţarea unui număr de 165 de posturi de experţi jurişti, personal contractual, în baza unei ordonanţe de urgenţă aprobate miercuri de Guvern.
”Prin actul normativ sunt adoptate măsuri urgente care să permită continuarea activităţii personalului asistenţilor judecătorului, respectiv a celor 165 de experţi externi selectaţi în cadrul proiectului 'Optimizarea managementului la nivelul sistemului judiciar. Componenta de instanţe judecătoreşti', implementat în prezent de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Experţii în implementare din proiect au fost încadraţi în baza unor contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, raporturile de muncă ale acestora urmând să înceteze la data de 30 septembrie 2022”, informează Guvernul, prin intermediul unui comunicat, conform Agerpres.
În plus, prin acest act normativ se reglementează preluarea, începând cu data de 1 octombrie, a experţilor în implementare-asistenţi ai judecătorului în cadrul organigramei Consiliului Superior al Magistraturii.
Salariul lunar al acestei categorii de personal se stabileşte prin asimilare cu salariul de bază al funcţiei de grefier-şef cabinet, prevăzută la Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
”În conformitate cu obiectivele stabilite prin Strategia de Dezvoltare a Sistemului Judiciar 2022 - 2025 şi Planul de acţiune aferent acesteia, este necesar a se asigura continuitatea activităţii personalului asistenţilor judecătorului, până la adoptarea statutului acestora în sensul asigurării sustenabilităţii proiectului 'Optimizarea managementului la nivelul sistemului judiciar. Componenta de instanţe judecătoreşti”, se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu