Fotbalist, om de marketing, șofer partener UBER. Sunt doar câteva dintre titulaturile care ar putea apărea pe cartea de vizită a lui Seba, un tânăr de 30 de ani născut și crescut în Timișoara, un oraș care a respirat și respiră fotbal prin toți porii. La fel ca Seba, a cărui viața este centrată în jurul clubului pe care îl iubește: Poli Timișoara.
"Ședințele cu toți cei implicați în buna desfășurare a clubului și problemele curente ale Politehnicii îmi ocupă o mare parte din zi. Fotbalul e un domeniu extrem de dinamic, iar atunci când faci parte dintr-un club de fotbal trebuie să fii disponibil aproape oricând", ne povestește Seba.
Legătura lui Seba cu Poli a început de mic copil, atras de marile povești ale Timișoarei fotbalistice care "m-au făcut mai apoi să urc treptele stadionului, să pun mâna pe un steag și să îmi leg un fular alb-violet la gât". Poli Timișoara a fost pentru el alegerea firească, o dragoste la prima vedere care continuă de peste 15 ani.
"Din prima clipă în care am pășit pe stadion am știut că locul meu e acolo și că acolo voi vrea să fiu și peste ani. Întâmplările prin care Poli a trecut în ultimii ani m-au făcut să vreau să mă implic mai mult și să obțin mai mult, alături de toți cei alături de care am pus umărul la reconstrucția clubului nostru", explică tânărul. Iar fotbalul și marketingul se îmbină armonios, mai ales atunci când faci marketing din suflet, pentru fotbal, pentru echipa ta favorită.
"Sentimentul de a face parte dintr-o poveste unică în fotbalul românesc nu se compară cu nimic, iar satisfacția e maximă atunci când știi că ai avut și tu rolul tău acolo".
Cum a decis să facă UBER
Deși are un program foarte aglomerat, îi place să își încheie ziua conducând cu UBER, seara târziu, "atunci când orașul este gol și oamenii sunt mai bine dispuși după ce au băut un pahar pe terasele din centru". A descoperit UBER în călătoriile sale în alte țări. Își amintește că îi plăcea întotdeauna să stea de vorbă cu șoferii parteneri și a fost foarte încântat când serviciul a fost lansat și în Timișoara.
"Am vrut să văd cum va funcționa și în România. M-am alăturat comunității UBER ca șofer partener pentru că e o activitate care mă relaxează și din care pot câștiga venituri suplimentare. Iubesc să conduc prin Timișoara, iar cu UBER am ocazia să întâlnesc o mulțime de oameni interesanți, să le ascult poveștile și să îi introduc în atmosfera locului pe cei care vin aici pentru prima dată", explică Seba. Îi place la UBER faptul că oferă o experiență similară, indiferent de locul în care călătorești, iar sistemul de evaluare din aplicație te asigură că ai o experiență frumoasă, atât ca pasager, cât și ca șofer partener. Iar atunci când ești la volan, ai șansa să trăiești experiențe unice alături de oamenii pe care îi conduci la destinație.
Întâmplarea cu un cuplu olandez
"Una dintre poveștile mele preferate este o cursă cu un cuplu olandez, ajuns în Timișoara de 20 de minute. Voiau să vadă Opera și nu știau că sunt la 100 de metri de ea. Când au aflat că sunt atât de aproape au fost supărați pentru că nu pot să vadă mai multe, așa că mi-au spus să conduc și să îi ajut să descopere orașul. Ne-am plimbat mai bine de o oră și le-am arătat locurile frumoase ale Timișoarei. La final, au fost fericiți că au putut să afle atât de multe despre orașul în care tocmai au ajuns, într-o simplă cursă UBER", își amintește Seba.
[citeste si]
Crede cu tărie că dacă ești corect față de tine însuți și față de ceilalți vei avea numai de câștigat și vei fi privit ca un OM adevărat. Este principiul după care se ghidează în tot ceea ce face și în munca pe care o depune zi de zi la club. Iar planurile sale de viitor sunt ambițioase: vrea să ajungă cât mai sus cu Politehnica și vede în UBER un partener important care poate sprijini această ascensiune.
La fel ca Seba sunt mulți alți șoferi parteneri UBER, oameni foarte diferiți: părinți, bunici, studenți, antreprenori, artiști, sportivi - fiecare dintre ei are o poveste și un motiv pentru care alege să conducă pe platforma UBER. Iar povestea lor poate fi și povestea ta: cu UBER conduci când vrei, în funcție de programul tău, și câștigi venituri suplimentare pentru a-ți finanța pasiunile sau a-ți îndeplini obiectivele. Înscrie-te și tu ca șofer partener UBER ca să faci parte din comunitatea oamenilor care pun orașele în mișcare!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu