Propunerea pentru fotoliul de la Educație din partea PDL este Căătălin Baba, despre care se spune că este un apropiat al fostului premier Emil Boc. Din 2004, Baba este decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării de la Universitatea "Babeş Bolyai" din Cluj. Cătălin Baba a ocupat o serie de funcţii importante în aparatul guvernamental.
A fost numit, în 2009, şef al Cancelariei primului ministru, iar după desfiinţarea instituţiei a ocupat funcţia de consilier de stat al premierului Boc. În octombrie 2009, a fost numit secretar de stat la ministerul Educaţiei şi a revenit, ulterior, cu aceeaşi funcţie în aparatul de lucru al primului ministru. În primăvara lui 2011, s-a reîntors la Educaţie, în funcţia de secretar de stat, cu misiunea de a coordona aplicare noii legi a Educaţiei.
Cătălin Baba este membru în consiliul de Administraţie al SRTv şi este vicepreşedinte PDL Cluj.
Potrivit Napoca News, Cătălin Baba este o persoană cunoscută în mediul academic din Cluj pentru numeroasele acțiuni de a înșela vigilența profesională a instituției, să corupă şi să falsifice indicatorii propriei activităţi, mai nou profitând de funcţiile în care Emil Boc i-a numit.
Iată câteva dintre fapte:
1. în 8 decembrie 2005, cu adresa nr. 751, Cătălin Baba cere aprobarea de numire a Alinei Cherecheş ca asistent de drept constituţional. Din fericire, Rectoratul de atunci a sesizat că este vorba de o candidată cu pregătire slabă, care era chiar soţia lui Cătălin Baba, şi a respins cererea;
2. în aceeaşi adresă se cere de către Cătălin Baba numirea altor candidaţi mediocri, între care cumnatul său, Răzvan Cherecheş, ca asistenţi, ceea ce Rectoratul a refuzat;
3. între cei propuşi a fost candidatul P. Zai, nepotul celui care avea să o admită la doctorat pe soţia sa şi care avea să îi dea calificative maxime în economie unei absolvente de drept cu rezultatele menţionate;
4. el însuşi, Cătălin Baba, profită de funcţie şi se transferă din catedră în catedră, pentru a poposi în Catedra de Comunicare şi Relaţii Publice a facultăţii, Rectoratul interzicându-i astfel de „plimbări” ilegale, în continuare. În ultimii ani s-a folosit de peste 20 de granturi accesate la diferite nivele;
5. nepregătindu-se şi nelucrând în specialitate, Cătălin Baba îl foloseşte pe cumnat, Răzvan Cherecheş, angajat pe granturi de la guvern, pentru a-l suplini la cursurile de Ştiinţe Politice (acesta fiind la bază absolvent de medicină!);
6. prin adresa ANPODEPF (nr. 1.412 din 1 aprilie 2008), se atrage atenţia lui Cătălin Baba asupra „managementului defectuos” şi se invalidează decontul său pe un program angajat anterior „în familie”, Ministerul Educaţiei de atunci pretinzând restituirea banilor;
7. fiind numit la Cabinetul lui Emil Boc, în 2009, Cătălin Baba blochează scoaterea de posturi la concurs până nu i se face şi lui post de profesor universitar, ceea ce Rectoratul a refuzat, pregătirea lui fiind mediocră;
8. fiind numit la acel cabinet, Cătălin Baba cere, cu adresa nr. 296 din 7 mai 2009, să i se păstreze funcţia pe perioada în care vine la Cluj, cu toate că cererea este ilegală;
9. mai nou, cu adrese repetate (cea mai nouă este adresa nr. 132 din 15 aprilie 2010), presează Rectoratul să îi creeze specializarea „Politica sănătăţii” în facultate, pentru el şi cumnatul său – ceea ce Rectoratul refuză (cu argumentul ca Universitatea Babeş-Bolyai nu are facultăţi de medicină), fiind vorba de alt act de corupţie.
10. Rectoratul i-a atras lui Cătălin Baba, în repetate rânduri, atenţia (vezi, de pildă, adresa De la corupţie la asanare, nr. 19.670 din 23 noiembrie 2007) că producţia sa ştiinţifică este submediocră. Indicatorii elocvenţi sunt cel puţin doi:
a) Cătălin Baba nu are nicio lucrare personală (articol, recenzie, studiu etc.), toate lucrările „sale” fiind cu cumnatul şi alţi autori;
b) deşi trebuie să predea, conform normei didactice, discipline de ştiinţe politice şi politici publice, puţinele lucrări ale lui Cătălin Baba sunt de politica sănătăţii umane, el fiind medic veterinar.
11. recent, în proiectul Legii educaţiei naţionale (2010), la articolul 122, s-a introdus prevederea după care guvernul poate hotărî înfiinţarea/desfiinţarea de specializări şi de facultăţi în universităţi (înlăturându-se regula de până acum). Aşa se fac legile? Pentru rezolvări personale?
Toate cele de mai sus sunt documentate cu acte. Sunt şi alte fapte care pot fi puse, la nevoie, în lumină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News