Îl știe o lume întreagă, dar puțini îi cunosc frumoasa poveste de dragoste. Iată cine este soția lui Chef Florin Dumitrescu.
Florin Dumitrescu apare de ani de zile pe micile ecrane, dar puțini sunt cei care îi cunosc povestea și familia. Cristina Sima este femeia din spatele îndrăgitului chef de la "Chefi la Cuțite", omul pe care Florin Dumitrescu îl iubește enorm și pe care-l alintă "Zelda".
Cristina este jurnalistă și a lucrat pentru o revistă de modă din România, însă acum este autoarea blogului Cristina Sima Beauty Blog.
Cei doi s-au cunoscut în 2010, când frumoasa blondă i-a trecut pragul resturantului pentru a afla mai multe despre mâncarea pe care o pregătește. A fost dragoste la prima vedere, iar bucătarul s-a îndrăgostit iremediabil de ea și i-a pregătit un desert care să o dea pe spate. Nerăbdător să o întâlnească din nou, chef Florin Dumitrescu i-a cerut prietenia pe Facebook a doua zi și a susținut că i-a fost sugerată de platforma de socializare.
După patru ani de relație, Florin și Cristina au decis să facă nunta, un eveniment restrâns, dar extrem de special.
Au împreună două fete, iar a treia este pe cale să vină pe lume. Prima, Ava Elisabeta, s-a născut la trei ani de la prima lor întâlnire, în anul 2013, iar cea de-a doua fetiță, Mia Victoria a venit pe lume în anul 2015. Ei bine, familia urmează să se mărească cu încă un membru, după ce la finalul anului trecut, Cristina și Florin au anunțat că vor deveni părinți din nou, tot părinți de fetiță.
"Am tot ce îşi poate dori un om în viaţa asta. Nu îmi doresc nimic mai mult decât am acum. Dar cel mai important pentru mine şi momentele în care mă simt un adevărat învingător sunt acestea, în care dragostea învinge. Am o familie foarte frumoasă şi mulţumesc lui Dumnezeu, sănătoasă. Iubitele mele, vă mulţumesc pentru tot ceea ce sunteţi. Aţi reuşit să mă faceţi să mă simt un bărbat împlinit şi să depăşim toate momentele mari din viaţa mea, iar reţeta succesului sunteţi voi. Vă iubesc mult”, a declarat bucătarul în 2015, când s-a născut cea de-a doua fetiță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu