Cine este studentul rus de 18 ani, judecat pentru că a criticat ofensiva rusă în Ucraina

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Procesul unui student de 18 ani, cel mai tânăr rus judecat pentru răspândirea de 'informaţii false' despre armata rusă, a început luni la Odinţovo, o suburbie în vestul Moscovei, relatează AFP. 

Maksim Lipkan, care riscă până la 10 ani de închisoare, a fost arestat în februarie anul trecut, la scurt timp după ce a împlinit 18 ani, în timp ce plănuia să organizeze o acţiune de protest împotriva ofensivei ruse din Ucraina. Audierea s-a derulat cu uşile închise şi în lipsa acuzatului care a fost internat vineri într-un spital de psihiatrie din Cehov, lângă capitala Rusiei, la cererea instanţei.

'Procesul se va desfăşura cu uşile închise, deoarece, potrivit unei expertize (medicale judiciare), el a fost considerat parţial iresponsabil pentru acţiunile sale', a declarat pentru AFP avocatul său Alan Katcemazov, prezent la audiere. Potrivit acestuia, clientul său este acuzat că a difuzat 'informaţii false despre armata rusă', pentru că a publicat pe canalul său Telegram şi pe YouTube informaţii despre 'o maternitate bine cunoscută (din Ucraina) care, potrivit lui Lipkan, a fost bombardată de armata rusă'.

'Suntem foarte îngrijoraţi pentru Maksim', a mărturisit mama sa, Elena, înainte de audiere. Potrivit unui alt avocat al lui Lipkan, tânărul a fost 'ras cu forţa' şi a avut 'conflicte cu colegii săi de celulă' când se afla în arest preventiv. Apărarea speră ca Lipkan va fi eliberat din cauza diagnosticului său care nu a fost dezvăluit. Activist împotriva ofensivei ruse în Ucraina, Maksim Lipkan urma să studieze dreptul la universitate pentru a deveni avocat.

El plănuise înainte de a fi arestat să organizeze o acţiune de protest pentru a marca un an de la începerea invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, care urma să se numească 'Un an de iad', însă autorităţile de la Moscova au interzis această manifestaţie. Tânărul a depus apoi o plângere în justiţie împotriva primăriei capitalei, însă a pierdut procesul, notează Agerpres.

Citește și - Bugetul Apărării din Rusia pentru 2024, creştere de peste 60%. Cheltuielile militare, mai mari decât cele sociale

Noul buget al Rusiei a fost promulgat pentru perioada 2024-2026. Anul viitor va fi cu o creştere de 66 % a sumelor alocate Apărării faţă de anul în curs, transmite agenţia EFE.

În contextul războiului din Ucraina, anul viitor cheltuielile militare ale Rusiei le vor depăşi pentru prima dată pe cele sociale. Pentru acestea din urmă sunt prevăzute 7,5 trilioane de ruble (84,3 miliarde de dolari), în timp ce Apărarea va primi 10,4 trilioane de ruble (111 miliarde de dolari), sumă ce reprezintă aproximativ o treime din întregul buget. Pentru anul în curs bugetul Apărării a fost de 6,5 trilioane de ruble (66,7 miliarde de dolari).

În proiecţiile bugetare pentru anii 2025 şi 2026 sumele alocate Apărării sunt mai mici decât cele pentru exerciţiul bugetar 2024, dar peste cele din 2023, reprezentând 8,6 trilioane de ruble (88 de miliarde de dolari) şi, respectiv, 7,5 trilioane de ruble

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel