Cine este suspectul pentru atacul din sudul Franţei

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Află în articol cine este suspectul pentru atacul din sudul Franţei.

Suspectul pentru atacul de sâmbătă dimineaţa care a avut loc în faţa unei sinagogi din sudul Franţei a fost arestat în cursul serii la Nîmes, transmite Agerpres. Acesta este un algerian de 33 de ani, aflat în Franţa în situaţie legală, a indicat duminică o sursă apropiată dosarului, transmite AFP.

În total, patru persoane sunt reţinute deocamdată în această anchetă. Bărbatul de 33 de ani a fost arestat de poliţiştii unităţii de elită Riad la Nîmes (sud) după tiruri de focuri în urma cărora a fost rănit, însă viaţa sa nu este în pericol.

Suspectul a atacat sâmbătă puţin după ora 08.00 sinagoga din La Grande-Motte, staţiune situată nu departe de Montpellier, dând foc în mai multe locuri, dar fără a face victime. El avea faţa descoperită şi acţiunile sale au fost înregistrate de camerele de supraveghere.

VEZI ȘI: Explozie lângă o sinagogă în Franța, într-o cunoscută stațiune de pe litoral

O persoană a fost rănită



Un poliţist local care a intervenit pentru a stinge debuturile de incendiu a fost singura persoană rănită, uşor, de suflul exploziei unei canistre aflate într-o maşină incendiată.

Atacatorul purta un drapel palestinian la centură, un keffieh roşu pe cap şi ţinea în fiecare mână o sticlă din plastic plină cu un lichid gălbui, potrivit unei imagini suprinse de camerele de supraveghere.

La momentul atacului, în sinagoga Beth Yaacov se aflau doar cinci persoane, printre care rabinul, însă slujba de shabbat urma să aibă loc la ora 09.00, la puţin peste 30 de minute după atac.

Precizăm că guvernul francez a denunţat în mod repetat o recrudescenţă a actelor antisemite în Franţa, unde trăieşte cea mai mare comunitate evreiască din Europa, după începutul războiului din Gaza în octombrie 2023.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel