Cine este Traian Berbeceanu, şeful BCCO Alba, acuzat că a pactizat cu infractorii

berbeceanu
berbeceanu

Traian Berbeceanu, șeful BCCO Alba-Iulia, acuzat că a sprijinit o grupare infracţională specializată în evaziune fiscală cu produse petroliere, se află la conducerea Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Alba Iulia din 2005, iar în 2007 el a fost declarat "Poliţistul anului".

 În vârstă de 45 de ani, comisarul-şef Traian Berbeceanu este şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia din 2005, structură cu atribuţii în judeţele Alba, Hunedoara şi Sibiu.

Berbeceanu a avut în ultimii ani mai multe plângeri penale privind modul în care a anchetat diferite dosare, acţiuni înaintate de persoane cercetate în cauzele respective. Acesta declara  în 2012, că la Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia erau depuse trei plângeri pe numele său, formulate de către o parte dintre inculpaţii în dosarul utilajelor agricole furate din ţări ale UE, dosar pe care BCCO Alba Iulia îl instrumenta la acea dată. Două dintre plângeri au fost formulate de subcomisarul BCCO Liviu Schiau şi fostul şef al SRI Alba Ioan Tarnu, ambii cercetaţi în dosarul utilajelor agricole furate din ţări ale UE.

În anul 2007, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi Traian Berbeceanu au primit, la o gală organizată de Poliţia Română, titlul de "Poliţistul anului" la categoria "Combaterea Criminalităţii Organizate".

Şeful BCCO Alba-Iulia, Traian Berbeceanu, este acuzat că a sprijinit grupul infracţional suspectat de evaziune fiscală cu produse petroliere de peste 3,5 milioane de lei, în acest dosar procuroriii DIICOT făcând mai multe percheziţii în judeţele Hunedoara şi Alba.

În acest dosar, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Alba au pus sub învinuire şase persoane, membri ai unei grupări infracţionale suspectate de evaziune fiscală, delapidare, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii în scop contrar intereselor acesteia, în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate, complicitate la înşelăciune, fals intelectual, uz de fals, refuzul de a pune la dispoziţia administratorului judiciar ori lichidatorului, a evidenţelor, documentele şi bunurilor de patrimoniu.

Prejudiciu de 3,5 milioane de lei

Potrivit anchetatorilor, începând din 2003, învinuiţii, asociaţi şi administratori la mai multe societăţi comerciale, au înfiinţat şi folosit mai multe firme fantomă pentru a derulat operaţiuni financiare fictive, respectiv fraudă de tip "carusel", privind comerţul cu carburanţi şi alte produse petroliere (solvenţi, bitumuri, combustibili pentru focare).

 Membrii grupării au produs astfel un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 3,5 milioane de lei, prin neplata accizelor, a impozitului pe profit şi TVA-ului.

 În această cauză a fost începută urmărirea penală şi împotriva comisarului şef Traian Berbeceanu, şeful BCCO Alba-Iulia, pentru sprijinirea grupului infracţional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii.

 Procurorii au stabilit că şeful BCCO Alba-Iulia a ajutat învinuiţii, dându-le informaţii despre activităţile investigative desfăşurate de DIICOT sau despre stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către membrii grupării infracţionale. Acesta i-ar fi anunţat şi despre percheziţii şi audieri de martori şi le-ar fi dat spus cum pot evita probarea activităţilor infracţionale, atenţionându-i cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel