La Miercurea Neagră s-a discutat despre candidaturi și jocul pentru fotoliul de la Cotroceni.
La Miercurea Neagră s-au discutat cele mai fierbinți subiecte ale zilei. Diana Tache, Mugur Ciuvică și Bogdan Chirieac au abordat tema candidaturilor și cine 'joacă' prezidențialele la DC News, DC News TV și Știridiaspora.
Chirieac: "Acum vorbim de președinți. Ce faceți cu 'Românica'? Înțeleg că la PNL vreți să-l schimbați pe domnul Ciucă cu domnul Hellvig. Eu nu cred în chestia asta, dar așa se vehiculează".
Ciuvică: "Domnul Chirieac, ce scrie acolo pe pancarta aia mică? (arătând în studio). Scrie 'atenție, se filmează. vă rugăm păstrați liniștea!'. Asta dumneavoastră v-au pus-o. Ca din când în când să vă uitați și când vă vine câte o întrebare d-asta, să citiți acolo și să păstrați liniștea. Nu schimbă nimeni pe nimeni. V-am mai spus. A spus și Hellvig. Dumneavoastră îl apreciați foarte mult. Eu nu-l apreciez, dar nici nu am o problemă cu el. Nu e diferență între Hellvig și Ciucă ca și candidați la prezidențiale. Sunt la fel de șterși amândoi. De ce l-ai schimba pe unul cu altul? Nu schimbă PNL pe nimeni cu nimeni. Este stabilitate. În momentul de față stabilitatea e cu Ciucă. Iohannis l-a luat cu el, l-a plimbat la Washington, l-a prezentat lumii acolo și a zis ‘uite, el e stabilul! El alături de mine!’. Dacă l-au notat că e 'stabilul', atunci cum o să-l schimbe PNL? Nu o să-l schimbe".
Chirieac: "Aveam aceeași opinie, dar totuși era acest zvon".
Chirieac: "La PSD cum vedeți lucrurile?"
Ciuvică: "La fel. Tot cu stabilitate. Nu candidează Ciolacu. Doamna Tache vrea candidați. Doamna Tache, v-a răspuns Ciolacu. A zis 'care e graba?' A zis că pe 24 august se hotărăsc și ei și vă informează și pe dumneavoastră imediat. Pe 24 august. Ce e graba asta?"
Tache: "Da, și mi-a zis că 'pâș pâș' se rezolvă. Am citat și am încheiat citatul".
Chirieac: "Doamna Tache, dumneavoastră cum vedeți lucrurile? Dumneavoastră aveți informații bune spre deosebire de domnul Ciuvică".
Tache: "Eu spre deosebire de politicienii care 'pâș pâș', vorba domnului Ciolacu, își pregătesc congresele și consiliile ca să-și desemneze candidații, eu fac diferența între bârfă și informație. Asta e prima regulă. Ca atare, se analizează informațiile de pe masă. Informațiile de pe masă, știți că pe linia asta sunt de acord cu domnul Ciuvică de foarte multă vreme, am și eu același tip de păreri cum că domnul Ciolacu nu va candida. Eu cred, cumva, într-o situație în care se va juca ruleta cu prezidențialele între Nicolae Ciucă general și Mircea Geoană secretar general".
Ciuvică: "Da, când o să vină un civil și o să întrebe 'cine este generalul', o să sară amândoi și o să spună 'eu, eu' "!
Tache: "Civilii în noiembrie-decembrie nu au ce să spună. Vor merge la vot și se va stabili cine este generalul".
Chirieac: "Eu mă îndepărtez de dumneavoastră și de doamna Diana Tache. Eu cred că Marcel Ciolacu va candida la prezidențiale".
Ciuvică: "Dacă va candida la prezidențiale, și dacă va câștiga cumva prezidențialele, atunci PSD timp de 4 ani de zile nu pupă funcția de prim-ministru. Nu o să-i lase nimeni. Nu există așa ceva. Asta în numele stabilității. PSD știe foarte lucrul acesta. E unul dintre motivele pentru care nu o să candideze Ciolacu. Nu e fraier Ciolacu. Ciolacu e genul de șmecher, supraviețuitor așa în politica asta 'de baltă' a României".
VEZI TOATĂ EMISIUNEA AICI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu