Cătălin Măruță va fi înlocuit la Pro TV.
De joi, 12 ianuarie, Cătălin Măruță va fi înlocuit în emisiunea ce-i poartă numele, de la PRO TV, ”La Măruță”. Anunțul a fost făcut chiar de către Cătălin Măruță care a explicat ce i s-a întâmplat și de ce este nevoit acum să lipsească de pe micul ecran. Conform realizatorului TV, el va trece printr-o operație după un moment banal din vacanță. ”Joi sunt programat să fac o operație de ligamente încrucișate. Voi lipsi o perioadă de la emisiune. Îmi e frică de tot, îmi e frică de intervenție. Problema mea este de la niște ligamente încrucișate rupte. De obicei, le rup oamenii care fac sport de performanță. Numai că la mine s-a întâmplat pur și simplu. S-a întâmplat în vacanța de vară, mă jucam cu fiul meu pe plajă. M-a prins piciorul pivotat, neîncordat, m-a lovit un val foarte puternic și mi-a rupt ligamentele încrucișate. Va trebui să mă operez” este anunțul făcut de Cătălin Măruță.
Leziunile de la nivelul ligamentului încrucișat pot fi cauzate de activități fizice, dar și de accidente casnice. Recuperarea după ligamentoplastie este de lungă durată.
Ligamentul încrucișat anterior este unul dintre cele patru ligamente mari ale genunchiului, iar rolul său principal este acela de stabilizare a articulației.
Dislocarea, lezarea sau ruptura ligamentelor externe sau interne ale genunchiului pot duce la instabilitatea acestei articulații, cu limitarea severă sau chiar imposibilitatea de a efectua activități fizice, mai ales a activităților sportive, adică imposibilitatea de a pivota, de a întoarce sau de a răsucii membrul inferior.
Citește continuarea pe DCMedical
Cea care îl va înlocui pe Cătălin Măruță este Adela Popescu. ”Știu ce înseamnă să ai zi de zi emisiune live, așa că nu aveam cum să nu-i sar în ajutor colegului Măruță, mai ales că noi am mai trecut prin momente dificile, în anii trecuți, când ne-am susținut la emisiuni. Sănătatea este pe primul lor, așa că îi transmit lui Cătălin toate gândurile mele bune, să aibă o recuperare ușoară și să nu-și facă griji pentru că voi ține ștafeta ridicată în emisiune. Mă bucur sincer că mă voi reîntâlni cu telespectatorii PRO TV și îi aștept, începând de joi, La Măruță”, a declarat Adela Popescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu