Cine primește voucherele sociale de 50 de euro. 1 milion de carduri au fost emise. Cât timp sunt valabile și cine le poate utiliza

foto mfe.gov.ro
foto mfe.gov.ro

Astăzi, 6 iulie, a fost atins pragul de 1 milion de carduri emise în vederea acordării ajutorului de 50 de euro pentru alimente și mese calde. 

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a început la 10 iunie distribuirea primelor carduri pe care sunt încărcate ajutoarele sociale în valoare de 250 de lei, acordate o dată la două luni, până la finalul anului, prin programul ”Sprijin pentru România”. Sunt negocieri cu reprezentanții Comisiei Europene pentru ca acest proiect să continue până în 2027. 

Ținta de ajutor: 2,5 milioane de români

”Această măsură, implementată pentru a veni în sprijinul a peste 2,5 milioane de români, este una de pionierat pentru România din perspectiva numărului de beneficiari. Așa cum instituția noastră și-a asumat de la începutul derulării programului, la 10 iunie a început distribuirea cardurilor către beneficiari, iar la 20 iunie a început alimentarea lor, care se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul în care este primit de beneficiar.

Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor. Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar împlicuirea și livrarea cardurilor se realizează de către angajații Poștei Române.” anunță Ministerul. 

Criza de cipuri și Poșta Română pun bețe în roate

”Vreau să știți că deși penuria mondială de cipuri, precum și diverse probleme întâmpinate la nivel logistic în procesul de distribuire au creat dificultăți, mobilizarea este exemplară. Emitenții și Poșta lucrează inclusiv în weekend pentru a urgenta procedura, astfel încât cardurile să ajungă la oameni cât mai repede. Cert este că niciun beneficiar nu va rămâne fără sprijin, acest lucru este garantat. Acum este cea mai grea etapă, până se distribuie toate cele 2,5 milioane de carduri, pentru următoarele tranșe totul va fi mult mai cursiv”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Sumele încărcate sunt valabile un an de la momentul în care intră pe card

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile și un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Pentru a putea afla soldul curent/ suma disponibilă pe card și pentru alte informații, beneficiarii trebuie să sune la Serviciul Clienți al emitentului. Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:

Edenred: 021 301 33 03

Sodexo: 021 204 46 64

UP România: 0374 66 22 73

Încărcarea săptămânală a cardurilor se face conform următoarei proceduri:

Luni – Poșta confirmă numărul de carduri distribuit în săptămâna precedentă;

Marți – Emitenții trimit facturile pentru numărul de beneficiari pentru care urmează să se încarce ajutorul;

Miercuri – Are loc transferul de sume între conturile de trezorerie;

Joi și vineri – Se efectuează încărcarea către fiecare beneficiar. 

Prin urmare, pentru tranșa I, încărcarea cu ajutorul de 250 de lei se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul primirii cardurilor. Ulterior, procedura de virare se simplifică, astfel că toți cei peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi ajutorul în decurs de 3-5 zile.

Lista magazinelor unde pot fi utilizate voucherele:

Listele cu operatorii economici unde pot fi utilizare voucherele sunt disponibile AICI, la întrebarea 4, unde selectați lista de magazine participante în funcție de cardul de care beneficiați. 

Cine primește voucherele sociale:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel