Cine sunt artiștii care primesc o stea pe Aleea Celebrităților, la FITS. Ion Caramitru, printre ”Stelarii” din 2022

Facebook - Andrei Caramitru
Facebook - Andrei Caramitru

Unii dintre cei mai importanți creatori ai lumii, care au ales să-și lase numele în Sibiu, pe Aleea Celebrităților, vor fi omagiați sâmbătă, de la ora 18, dar și la Gala Celebrităților, eveniment deschis publicului. Ion Caramitru, regretatul actor care s-a stins din viață anul trecut va primi o stea pe Aleea Celebrităților.

Gala Celebrităților a așternut deja covorul roșu atât pentru oaspeții de seamă care vor acorda și primi premii, cât și pentru artiștii care vor evolua pe scenă: Muse Quartet și Varidance.

Gala Celebrităților nu este un eveniment cu circuit închis. Dimpotrivă, publicul este binevenit și poate fi prezent în sală, alături de toate personalitățile invitate. Biletele pot fi achiziționate și online.

Cine sunt cei șase artiști omagiați în 2022 pe Aleea și la Gala Celebrităților

Sasha Waltz, una dintre cele mai respectate coregrafe ale momentului, dansatoare, regizoare și conducătoare a unor prestigioase instituții culturale, Sasha Waltz a studiat la Amsterdam și New York. Pentru meritele sale deosebite, ea a primit Crucea Federală Germană de Merit, fiind aleasă, în 2013, membră a Academiei de Arte din Berlin.
În 1993 a creat, alături de Jochen Sandig, compania de dans Sasha Waltz & Guests. Printre spectacolele sale remarcabile se mai numără Sacre (2013), bazat pe Ritualul primăverii al lui Igor Stravinski, Kreatur (2017), creat în colaborare cu Soundwalk Collective și designerul de costume Iris van Herpen, și Exodus (2018). În prezent, Sasha Waltz se află la conducerea Baletului de Stat din Berlin, împreună cu Johannes Öhman.

Krzysztof Warlikowski s-a născut în Polonia și a studiat la Sorbona unde l-a avut profesor și pe Krystian Lupa, un alt mare artist al cărui nume se regăsește pe Aleea Celebrităților din Sibiu.
Este cunoscut pentru stilul său nonconformist cu care pune în scenă atât piese din repertoriul clasic, cât și din cel contemporan, și, din 2008, este directorul artistic al Nowy Teatr din Varșovia, unde a regizat numeroase spectacole. 
Warlikowski a pus în scenă și două spectacole pentru Teatrul Odéon din Paris și regizează în cele mai mari teatre de operă europene, inclusiv La Monnaie din Bruxelles, Opera Națională din Paris, Teatro Real din Madrid, Bayerische Staatsoper din München, Royal Opera House din Londra, la care se adaugă Festival d’Aix en Provence, Rurhtriennale și Festivalul de la Salzburg.
Krzysztof Warlikowski a câștigat numeroase premii, printre care se numără două Premii ale Uniunii Criticilor de Teatru din Franța, Premiul Meyerhold din Moscova, New York’s Village Voice’s Obie Award și „Golden Mask” pentru cel mai bun spectacol străin prezentat în Rusia. În 2013 a primit distincția franceză de Comandor al Artelor și Literelor și în 2021, a primit Leul de Aur pentru întreaga sa activitate, în cadrul Biennale di Venezia.

Götz Teutsch este un celebru violoncelist care s-a născut la Sibiu, în 1941, și a învățat la Conservatorul din București, unde i-a avut ca profesori pe Dimitrie Dinicu și Radu Aldulescu, iar mai apoi a studiat cu Enrico Mainardi și Karl Richter.
Principal violoncelist la Orchestra Simfonică Radio București și, din 1976, la Berliner Philharmoniker, unde interpretează înclusiv ca solist sub bagheta unor dirijori precum: Herbert von Karajan , Claudio Abbado și Sir Simon Rattle.
Este unul dintre membrii fondatori ai ansamblului The 12 Cellists of the Berlin Philharmonic, alături de care susține concerte în întreaga lume.


Éric-Emmanuel Schmitt (n. 1960, Lyon) este dramaturg, prozator, romancier, scenarist și regizor franco–belgian. Cărțile sale sunt traduse în 48 de limbi, iar piesele sale de teatru sunt montate în peste 50 de țări.
Are un doctorat în filosofie la Sorbona, semnează traducerea în franceză a libretelor de operă, cochetează cu arta benzii desenate și, câteodată, urcă pe scenă pentru a-și interpreta propriile texte sau pentru a acompania un pianist sau o soprană.
Prima sa piesă de teatru, La Nuit de Valognes, apare în 1991 și se bucură de un succes enorm. Același destin îl au și următoarele sale piese care sunt interpretate de actori celebri precum Jean-Paul Belmondo, Alain Delon, Francis Huster, Jacques Weber și Charlotte Rampling. Primește în 2001 Marele Premiu al Academiei Franceze pentru opera sa teatrală. În 2012, se alătură Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză din Belgia, iar în 2016 este ales în unanimitate de colegii săi membru al juriului Goncourt.


Claus Peymann (n. 1937, Bremen) este regizor de teatru.
Între 1966 și 1969 conduce Theater am Turm (TAT) din Frankfurt, iar în 1970, împreună cu Peter Stein și alții, fondează Schaubühne am Halleschen Ufer la Berlin.
A lucrat ca regizor pentru Schauspielhaus Bochum, iar în 1986 se stabilește la Viena și devine director al Burgtheater, unde petrece 13 ani, timp în care se luptă pentru afirmarea dramei austriece contemporane.
În 1996 se stabilește la Berlin, unde activează ca director artistic al Berliner Ensemble, până în 2017. În tot acest timp colaborează cu mari regizori ai scenei contemporane, precum Peter Zadek, Peter Stein, Robert Wilson și George Tabori. Claus Peymann a regizat numeroase spectacole bazate pe piese din repertoriul clasic, dar și din cel contemporan. De asemenea, a pus în scenă aproape toate piesele semnate de Thomas Bernhard.

Ion Caramitru, omagiat la FITS 2022

Ion Caramitru a fost unul dintre cei mai importanți și apreciați actori de teatru și film din România. S-a născut la București, în 1942, iar în 1964 a obținut licența în Actorie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” și, în 1975, un Master în Regie de teatru în cadrul aceleiași instituții.
A colaborat cu cele mai importante nume ale filmului și teatrului românesc, fiind recunoscut, în special, pentru rolurile sale de excepție în montări după piesele lui Shakespeare. Între 1976 și 1980, a fost Profesor de arta actorului în cadrul Academiei de Teatru și Film din București. Între 1990 și 1993 a fost Directorul general al Teatrului Bulandra din București. Tot în 1990 a fost ales Președintele UNITER, iar din 2005 până în 2021 a activat ca Director general al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. Între 1996 și 2000, Ion Caramitru a fost numit Ministru al Culturii. Ion Caramitru s-a stins din viață în data de 5 septembrie 2021.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel