S-a finalizat tragerea la sorţi pentru completurile de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru anul 2020. Astfel, este vorba despre patru completuri de 5 judecători, două pe drept penal şi două pe drept civil.
Completurile vor avea pe rol dosarele intrate în anul 2020, dar şi pe cele ajunse la Instanţa supremă în 2019, dar în care nu a fost începută cercetarea judecătorească. Dosarele anterioare în care a fost începută cercetarea judecătorească vor rămâne la completurile desemnate în anul 2019, scrie Agerpres.
În urma tragerii la sorţi, Completul 1 penal este format din: Cristian Marcu, Maricela Cobzariu, Ana Hermina Iancu, Constantin Epure, Iulian Dragomir.
Completul 2 penal va fi compus din: Francisca Maria Vasile, Rodica Cosma, Ioana Alina Ilie, Horia Valentin Şelaru, Andrei Claudiu Rus.
De asemenea, au fost traşi la sorţi membrii a două completuri în materie civilă, printre care se află şi preşedintele Instanţei supreme, Alina Corina Corbu.
Completul 1 civil este format din: Veronica Năstasie, Corina Alina Corbu, Marian Budă, Minodora Condoiu, Mihaela Paraschiv.
Complet 2 civil: Luiza Maria Păun, Florentina Dinu, Veronica Dănăilă, Nina Ecaterina Grigoraş, Mirela Vişan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News