EXCLUSIV  Cine sunt oamenii care i-au luat fața lui George Simion / video

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Cele mai intense subiecte de dezbatere în spațiul public din această săptămână au fost „vizita“ lui George Simion la postul de televiziune Antena 3 CNN și moartea omului de afaceri Silviu Prigoană.

Publicul din România a reacționat diferit la cele două evenimente, iar interesul a fost destul de inegal. Profesorul Bogdan Teodorescu a arătat cum a evoluat curiozitatea românilor în ceea ce privește aceste subiecte și a pus în balanță cu interesul acordat de cetățenii de la noi din țară pentru victoria lui Donald Trump, din urmă cu o săptămână.

„Simion, dintr-o poziție marginală, a devenit mainstream. În momentul de față, după momentul de la Antena 3 CNN și ce a urmat după aceea, Simion a ajuns vizibil, cu bune și cu rele, cu ce știe și nu știe să facă, în ochii unui electorat care nu s-ar fi uitat niciodată la el. Acum îl vede, acum aude despre el (n.r. electoratul).

În zilele respective, căutarea pentru George Simion, pe Google Trends și pe alte motoare de căutare, a fost dublă față de orice alt subiect politic al momentului“, a explicat Bogdan Teodorescu.

Cine sunt oamenii care i-au luat fața lui George Simion

„În plus, în ziua respectivă s-a petrecut și decesul domnului Prigoană. Căutarea pe decesul domnului Prigoană a fost de 100 de ori mai mare decât căutarea pe George Simion, care a fost de 2-3 ori mai mare decât pe orice alt subiect politic din România. Așa ne putem da seama cam unde este bula de politic și unde este interesul celorlalți oameni.

Mergând mai departe, căutarea pe decesul lui Silviu Prigoană a fost cam cu  20% mai mică decât căutarea pe Trump în prima zi după alegeri.

Ca să sumarizăm, căutarea pe Trump a fost vârful absolut al acestei perioade, după ziua de 5 noiembrie, căutarea pe decesul domnului Prigoană a fost cu 20% mai mică, iar în aceeași zi, căutarea pe George Simion, după vizita la Antena 3 CNN și așa mai departe, a fost de 100 de ori mai mică“, a spus, la DC News, profesorul Bogdan Teodorescu.

„Trump a luat fața, practic“, a adăugat jurnalistul Răzvan Dumitrescu.

„El oricum a confiscat o parte din campanie, momentul Maia Sandu a confiscat la fel o parte din campanie, iar acum, decesul lui Silviu Prigoană, a acoperit prin intensitate cel puțin 3 zile din campanie.

Astăzi, de exemplu, când s-a redus căutarea pe domnul Prigoană, căutarea pe Simion, care în continuare e prima, e doar 30% din căutarea pe Prigoană, care oricum a scăzut semnificativ“, a concluzionat Bogdan Teodorescu.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel