În multe situații, oamenii care te înconjoară pot avea o influență puternică asupra direcției spre care se îndreaptă viața ta, motiv pentru care se recomandă să fii alături de oameni care au reușit, pe care îi admiri și de la care poți învăța cum să răzbești. Prin urmare, este bine să elimini din viața ta pe acele persoane care te țin în loc sau, mai rău, te trag în jos, pe scurt, persoane toxice.
Site-ul sfatul părinților.ro face o listă a acestor tipuri de persoane:
1. Cel care te duce cu zăhărelul. O astfel de persoană, deși afirmă că îi place să petreacă timpul cu tine, niciodată nu vorbește despre o relație serioasă.
2. Prietenul/ă de ocazie. Este cel care nu sună luni întregi, nu te felicită pentru ocaziile speciale și, în general, nu te sprijină când ai nevoie de ajutor, iar când faci planuri mereu vrea să le reprogramezi în ultimul minut.
3. Fostul/a iubit/ă. Dacă tot ce aveți de discutat se rezumă la trecut, relația, în mod sigur se va deteriora, pentru că ai nevoie de noi amintiri și de oportunitatea de a evolua.
4. Intrigantul/a. Această persoană încearcă mereu să te facă complicele planurilor ei, iar sfatul psihologului James LeRoy este să cauți să faci lucruri mai bune decât asta, întrucât „Pare că această persoană are nevoie doar de cineva care să cadă cu ea atunci când va fi cazul".
5. Influența rea. Deși, uneori, o influență rea poate fi distractivă, o astfel de persoană scoate tot ce este mai rău în tine, astfel că sfatul cel bun este acela de a te vedea cu alții cu care să te conectezi la alte niveluri.
6. Încurcă lume. Dacă tu ești cel care îl scoți pe prietenul/ prietena tău/ta din multe încurcături, scapă cât mai repede de o astfel de persoană din apropierea ta, pentru a nu te mai confrunta cu atât de multe probleme de rezolvat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu