Sorin Grindeanu a declarat într-o conferință de presă că PSD va avea un candidat pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților.
Partidul Social Democrat va avea un candidat pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a anunţat miercuri prim-vicepreşedintele formaţiunii, deputatul Sorin Grindeanu, scrie Agerpres.
"Trebuie luat act în plen de vacantare. Acest plen cel mai devreme ar putea fi luni. Noi credem că va trebui ales cât se poate de repede un preşedinte cu drepturi depline. (...) Nu avem dorinţe de acest tip - de a conduce pe perioade limitate (Camera Deputaţilor - n.r.) - dar, în mod sigur, pot spune că, în momentul în care va fi votul în plen pentru alegerea preşedintelui, PSD va avea un candidat", a declarat Grindeanu la Parlament.
Întrebat dacă este posibil ca PSD să îl susţină pe deputatul PNL Florin Roman pentru această funcţie, Sorin Grindeanu a negat, dar a arătat că aceasta este părerea lui personală.
"Luni, în momentul în care se vacantează, intrăm în proceduri normale, vom avea o poziţie oficială. Poziţia mea personală este că nu îl vom susţine pe Florin Roman ca preşedinte interimar", a spus Grindeanu.
El a menţionat că, dacă până luni va mai avea loc o şedinţă de plen, aceasta va fi condusă de Ludovic Orban, având în vedere că îi încetează mandatul în momentul în care se vacantează acel post, care se face prin anunţ în plenul Camerei Deputaţilor.
Pe de altă parte, Grindeanu a arătat că nu depinde de PSD dacă partidele din coaliţia de guvernare vor ajunge, miercuri după-amiaza, la un acord pentru învestirea unui guvern condus de Dacian Cioloş şi a reafirmat că parlamentarii partidului nu vor vota acest guvern şi că "exclud varianta susţinerii unui guvern minoritar".
"Dacă coaliţia sau fosta coaliţie USR PLUS - PNL - UDMR va ajunge la un acord, atunci va avea voturile necesare pentru învestirea acestui guvern. Nu depinde de noi dacă PNL - USR PLUS - UDMR plus minorităţi (...) vor alunge la un acord şi Guvenul va fi învestit. Votul nostru îl ştiţi extrem de clar: nu vom vota. (...) Noi vom face tot ceea ce depinde de noi să ajungem la alegeri anticipate, dar e atributul preşedintelui dacă dizolvă sau nu Parlamentul", a explicat social-democratul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News