EXCLUSIV  Cine va mai putea plăti facturile la gaz? Prețul aproape se va dubla. Pălărie (USR), despre cel mai negru scenariu: Avem șansa să trecem de iarna asta, dar...

Fotografie de la Magda Ehlers, Pexels
Fotografie de la Magda Ehlers, Pexels

Ştefan Pălărie, senator USR, atrage atenţia asupra facturilor din această iarnă la gaze şi electricitate şi spune că românii s-ar putea să nu îşi mai permită costul acestora. 

"Gazprom a zis aşa. La iarnă va costa 4000 de dolari mia de metri cubi de gaze. Acum costă 2500 dolari. Păi la 4000, să mă ierte Dumnezeu, cine mai poate plăti facturile?", a întrebat Răzvan Dumitrescu. 

"Guvernul a fost pus ca fiind garantul ieşirii României din multitudinea de crize pe care o traversează. Va trebui să găsească o soluţie!", a replicat senatorul USR. 

"Europa va trece, sub o formă sau alta, de această iarnă. Dar..."

"În domenii în care nu mi-am format şcoala şi nu am petrecut foarte mult timp, ascult vocile specialiştilor. Iar ei vin cu următorul scenariu. Cumva, avem şansa să treacă iarna asta. Gazul, chiar dacă nu va veni din Rusia, va veni cumva, sub formă lichefiată, din SUA sau din alte zone ale globului. Deci Europa va trece, sub o formă sau alta, de această iarnă. Dar cu facturi mult mai mari. Statele membre europene vor trece de această iarnă cu facturi mult mai mari.

Cum va reuşi fiecare Guvern al fiecărui stat membru să gestioneze acest cost mai mare între consumatorul industrial, consumatorul casnic, consumatorul industrial, va ţine de cât de abil este să gestioneze. România nu are o plajă de libertate foarte mare, din păcate. Ştim foarte clar că gradul de îndatorare creşte în continuare şi că, din păcate, aşteptarea legitimă a oricărui cetăţean de la care se cer sacrificii, şi anume ca şi statul să facă sacrificii, rămâne în aer. Pentru că nu am văzut semnale clare din partea Guvernului că ar înţelege cât de gravă e problemă şi că ar lua măsuri pentru a micşora cheltuielile publice", a declarat Ştefan Pălărie la ”Ce se întâmplă?”, cu Răzvan Dumitrescu. 

Youtube video image

Semnal de alarmă pentru români: Preţul gazului şi electricităţii va atinge niveluri nemaiîntâlnite la iarnă

Preţurile gazelor şi, implicit, ale electricităţii vor atinge în această iarnă valori nemaiîntâlnite şi foarte mulţi consumatori industriali vor falimenta, se arată într-o analiză a Asociaţiei Energia Inteligentă, remisă, miercuri, Agerpres.

Preţul gazelor naturale a atins marţi un nou prag record pe bursa din Olanda, 251 euro/MWh, deşi în Europa temperatura medie a aerului este de 25 grade Celsius.

Preţurile gazelor şi implicit ale electricităţii vor atinge în această iarnă valori nemaiîntâlnite, iar problema cea mai importantă a iernii viitoare este existenţa efectivă a gazelor, ceea ce va duce la situaţia în care unii consumatori sau ţări vor fi determinaţi să ofere oricât pe gaze, doar pentru a le avea, spun autorii studiului, conform Agerpres.

"Anul trecut, creşterea preţului gazelor naturale a început în luna iulie, urmare a reducerii livrării de gaze din Rusia, pe fondul lipsei obligaţiilor contractuale pe termen lung şi a unor probleme tehnice. Această situaţie a determinat o creştere a preţului gazelor cu 463% faţă de preţul maxim înregistrat înaintea începerii conflictului din Ucraina. Istoria se repetă anul acesta. Reducerea livrărilor de gaze spre ţări din Europa va aduce preţuri la gaze în iarnă, care nu au mai existat vreodată pentru acest produs", susţin specialiştii.

CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel